Foştii şefi ai Academiei de Poliţie au fost condamnaţi pentru instigare la şantajarea jurnalistei Emilia Şercan

  • Adrian Iacob, fostul rector, a fost condamnat la 3 ani cu suspendare şi la 120 de zile de muncă în folosul comunităţii.
  • Fostul prorector, Petrică Marcoci, a primit aceeaşi pedeapsă.
  • Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
2357 afișări
Imaginea articolului Foştii şefi ai Academiei de Poliţie au fost condamnaţi pentru instigare la şantajarea jurnalistei Emilia Şercan

Foştii şefi ai Academiei de Poliţie au fost condamnaţi pentru instigare la santajarea jurnalistei Emilia Sercan

Foştii şefi ai Academiei de Poliţie, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci, fost rector, respectiv prorector la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, au fost condamnaţi în primă instanţă pentru şantajarea jurnalistei Emilian Şercan. Aceştia au primit câte 3 ani de închisoare cu suspendare şi câte 120 de zile de muncă în folosul comunităţii. 

De asemenea, cei doi trebuie să-i plătească Emiliei Şercan 80.000 lei cu titlu de daune morale.

Instanţa a mai dispus un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care cei doi trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Conform condamnării, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 120 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare.

În decembrie 2019, DNA i-a trimis în judecată pe Adrian Iacob, la data faptei chestor de poliţie şi rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", şi Petrică Mihail Marcoci, la data faptei comisar şef de poliţie şi prorector al Academiei, fiecare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la şantaj.

Conform procurorilor anticorupţie, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie 2019, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci l-au determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu, subinspector în cadrul Academiei de Poliţie, să transmită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.

Concret, arată anchetatorii, Iacob şi Marcoci i-ar fi cerut lui Gheorghe Adrian Bărbulescu, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, precum şi de recunoştinţa acestuia pentru că după absolvire fusese menţinut în cadrul Academiei, să achiziţioneze mai multe aparate de telefon second hand şi cartele preplătite pentru a transmite mesaje de ameninţare persoanei vătămate.

Într-un dosar separat, poliţistul Gheorghe Adrian Bărbulescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Decizia a fost luată după ce poliţistul şi-a recunoscut vinovăţia şi a încheiat un acord cu DNA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici