Video Fostul consilier al Alinei Bica, reţinut de procurorii DNA - VIDEO

Fostul ofiţer de poliţie judiciară Florentin Mihăilescu, care a consiliat-o pe Alina Bica în mandatul la şefia DIICOT, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, într-o cauză disjunsă din dosarul despăgubirii pentru un teren supraevaluat în care Bica este arestată preventiv.

450 afișări

Mihăilescu a fost adus la DNA, joi, pentru a da declaraţii despre ajutorul ce i-ar fi fost dat lui Ovidiu Tender astfel încât acesta să obţină o soluţie favorabilă în dosarul Carom.

Potrivit anchetatorilor, Alina Bica ar fi primit mită de la omul de afaceri Ovidiu Tender, care era judecat în dosarul Carom, întocmit chiar de fosta şefă a DIICOT.

Astfel, Tender ar fi apelat la doi dintre consilierii Alinei Bica, Florentin Mihăilescu şi judecătorul Mihail Udroiu, pentru a fi consiliat în sensul formulării unei apărări favorabile în dosarul Carom.

În acest scop, omul de afaceri i-a dat lui Mihăilescu documente din dosar, pe care acesta să le consulte împreună cu Bica. În schimbul ajutorului, Tender le-ar fi dat lui Mihăilescu şi Bica un teren, fostul ofiţer de Poliţie judiciară primind şi bani pe card. În cele din urmă, în decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat în dosarul Carom la 11 ani şi patru luni de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.

În dosarul disjuns din cel al despăgubirilor pentru un teren supraevaluat, Alina Bica este cercetată şi pentru că ar fi luat mită 3,5 milioane de euro de la Ioan Niculae, prin intermediul lui Liviu Dragnea, ca să intervină în soluţionarea dosarului deschis de DIICOT pe numele omului de afaceri, fostei şefe a DIICOT fiindu-i promisă şi funcţia de procuror general.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici