Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir va susţine o conferinţă de presă alături de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a anunţat că va susţine, de la ora 17.00, o conferinţă de presă în care va face alte dezvăluiri care să-i susţină acuzaţiile legate de colaborarea SRI-presă-justiţie. Potrivit acestuia, invitat la declaraţii va fi şi preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

1605 afișări
Imaginea articolului Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir va susţine o conferinţă de presă alături de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir susţine o conferinţă de presă alături de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu

"Îmi face plăcere să vă anunţ că una dintre primele persoane care a confirmat că va fi alături de noi astăzi la Conferinţa naţională este Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu Tariceanu", a scris fostul ofiţer. 


Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi-a exprimat, anterior, la o dezbatere la Bruxelles, îngrijorarea asupra independenţei sistemului judiciar din România, menţionând implicarea serviciilor în justiţie şi precizând că Uniunea Europeană ar trebui să ia în calcul măsuri punitive, dacă lucrurile nu se rezolvă.

"Uniunea Europeană ar trebui să ia măsuri punitive (dacă problemele nu se rezolvă -n.r.), dar în special, ar trebui să fie atenţi să nu fie minţiţi de către autorităţile din România. Într-o Europă bazată pe valori precum libertatea, este imposibil să avem o Uniune atât timp cât românii nu sunt de fapt liberi", a declarat Daniel Dragomir.

Fostul ofiţer SRI a avertizat, la conferinţa de presă ce a avut loc la Clubul de presă din Bruxelles având ca temă situaţia actuală a justiţiei din România, asupra implicării serviciilor de informaţii, implicare ce are drept scop, potrivit fostului ofiţer SRI, eliminarea celor care se opun sistemului, incluzând aici media, personalităţile publice, dar şi cetăţenii de rând.

O altă problemă semnalată de Daniel Dragomir la Bruxelles a fost "recrutarea" de către serviciile de informaţii a judecătorilor şi procurorilor, cărora li s-ar transmite ce soluţii să dea în anumite dosare.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici