Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, condamnat definitiv la 6 ani şi 4 luni de închisoare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj,Horea Uioreanu,a fost condamnat, miercuri, la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tentativă la spălare de bani, sentinţa fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3818 afişări

Imaginea articolului Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, condamnat definitiv la 6 ani şi 4 luni de închisoare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, condamnat definitiv la 6 ani şi 4 luni de închisoare

Reprezentanţii Curţii de Apel Cluj au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că în cazul lui Horea Uioreanu a fost schimbată încadrarea unei
fapte, din complicitate la spălare de bani în tentativă de spălare de bani.

”Curtea de Apel Cluj a pronunţat sentinţa în cazul recursului formulat de Horea Uioreanu la sentinţa dată în mai 2016 de Tribunalul Cluj prin care acesta a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. Instanţa l-a condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare şi interzicerea unor drepturi şi a schimbat încadrarea faptei de complicitate la spălare de bani cu tentativă la spălare de bani. Sentinţa este definitivă”, au spus sursele citate.

De asemenea, în dosarul lui Horea Uioreanu, magistraţii Curţii de Apel Cluj i-au mai condamnat, miercuri, pe omul de afaceri Ioan Bene la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, şi a menţinut pedepsele aplicate de Tribunalul Cluj pentru omul de afaceri Vasile Pogăcean, de 3 ani de închisoare, pentru fostul consilier judeţean PNL, Ioan Petran, de 3 ani de închisoare cu suspendare, şi a lui Gabriel Davidescu, director de dezvoltare la o societate comercială, de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.

Avocatul lui Horea Uioreanu, Tiberiu Ban, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că se va emite mandatul de executare a pedepsei care se comunică la Poliţie.

”Soluţia se pune în executare de îndată. În cursul zilei, probabil că dl. Uioreanu se va prezenta la arestul IPJ Cluj”, a spus Ban.

Tribunalul Cluj l-a condamnat în 17 mai 2016 pe Horea Uioreanu la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. De asemenea, în acelaşi dosar au mai fost condamnaţi oamenii de afaceri Ioan Bene, la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, şi Vasile Pogăcean, la 3 ani de închisoare cu executare, iar fostul consilier judeţean PNL Ioan Petran la 3 ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, Gabriel Davidescu, director de dezvoltare la o societate comercială, a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.

Horea Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 28 mai 2014 pentru cinci infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani, şi, ulterior, arestat preventiv pe 29 de zile, alături de oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.

Cei trei se află din 30 martie 2015 sub control judiciar.

În rechizitoriul întocmit la vremea respectivă de procurori se arăta că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu “a pretins de la Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013 - mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile”.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Uioreanu “a pretins de la inculpatul Ioan Bene suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012 -martie 2014, în mod repetat, a primit în şapte tranşe suma totală de 278.000 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de SCC Napoca SA deţinută de inculpatul Ioan Bene”

Potrivit comunicatului citat, Horea Uioreanu şi Ioan Bene întocmeau acte în fals, ca să disimuleze actele de corupţie.

“În încercarea de a disimula adevărata înţelegere între părţi, respectiv plata unei sume cu titlu de mită, la data de 13 mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a convenit cu inculpatul Bene Ioan ca acesta să facă demersuri pentru încheierea în fals a unui contract şi a unei facturi fiscale între una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv SC Napocamin SRL cu societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative SRL. Actele respective atestă în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, fiind folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă - sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţan Cluj, în valoare de 5.000 euro”, se arăta în rechizitoriul dosarului.

Potrivit anchetatorilor, Uioreanu “a pretins, împreună cu inculpatul Ioan Petran, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinşi, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro".

În ceea ce priveşte relaţia dintre Horea Uioreanu şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, procurorii susţineau că Pogăcean i-ar fi dat cu titlu de mită lui Uioreanu aproape 135.000 de lei.

“În perioada aprilie 2013-mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile remiterea, cu titlu de mită, a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de aproximativ 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri. După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune”, se arăta în rechizitoriul dosarului.

Lucrările la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca au fost un prilej bun pentru ca Horea Uioreanu să primească de mai multe ori bani cu titlu de mită de la omul de afaceri Ioan Bene, arătau procurorii DNA.

“În cursul anului 2011, a fost încheiat contractul de lucrări între Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca RA, în calitate de achizitor şi asocierea SCC NAPOCA SA – SC ICCO SYSTEMS SRL- SC GEO ARC SRL, în calitate de executant, având ca obiect prima etapă de executare, finalizare şi întreţinerea lucrării „Pistă de decolare aterizare de 3.500 m şi suprafeţe de mişcare aferente” la un preţ de 32.436.982,99 euro, durata contractului fiind stabilită la 3 ani, respectiv până la 5 septembrie 2014. Finanţarea investiţiei urma a fi asigurată din bugetul judeţului.”, declarau procurorii.

Pe toată durata executării contractului, acesta a fost adiţionat cu 24 de acte, care i-au crescut valoarea până la 42 de milioane de euro, spuneau
procurorii.

Horea Uioreanu primea mita în tranşe, susţineau procurorii atestă în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, fiind folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă - sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţan Cluj, în valoare de 5.000 euro”, se arăta în rechizitoriul dosarului.

Potrivit anchetatorilor, Uioreanu “a pretins, împreună cu inculpatul Ioan Petran, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinşi, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro".

Procurorii spuneau că în această cauză s-a instituit sechestrul şi s-a indisponibilizat suma de 13.500 lei aparţinând lui Horea Uioreanu, în vederea confiscării speciale. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil situat în Cluj, în suprafaţă de 195 metri pătraţi aparţinând lui Uioreanu, până la concurenţa sumei de 421.300 lei, în vederea confiscării speciale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CONDAMNARE ,
UIOREANU ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.