Fostul primar al Clujului Sorin Apostu a părăsit Penitenciarul Târgu Mureş, în urma deciziei instanţei supreme

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, vineri, cererea fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, de a fi eliberat din Penitenciarul Târgu Mureş, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru corupţie. Sorin Apostu a părăsit, vineri seară, Penitenciarul Târgu Mureş, fără să facă declaraţii.

1126 afișări
Imaginea articolului Fostul primar al Clujului Sorin Apostu a părăsit Penitenciarul Târgu Mureş, în urma deciziei instanţei supreme

Sorin Apostu (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Sorin Apostu a fost aşteptat timp de câteva ore, în faţa penitenciarului, de două maşini cu numere de Cluj, într-una dintre acestea aflându-se membri ai familei.

Fostul primar a ieşit pe poarta penitenciarului în jurul orei 21.25, spunându-le jurnaliştilor că nu are nimic de comentat, după care a urcat în maşina în care se aflau membrii familiei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, vineri, cererea de eliberare depusă de fostul primar al Clujului Sorin Apostu în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

În 28 august, Curtea de Apel Târgu Mureş, care judecă procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca este acuzat de fapte de corupţie, respinsese ca fiind nefondată cererea de eliberare depusă de avocaţii acestuia, decizia fiind atacată cu recurs.

Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.

Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereş S.A, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).

Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie la Registratura Primăriei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici