Fostul procuror Nastasiu: Întâlnirea Degeratu-Hayssam nu a avut loc în biroul meu

Fostul procuror Ciprian Nastasiu, cel care l-a anchetat pe Omar Hayssam, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu în biroul său a avut loc întâlnirea dintre sirian şi consilierul Constantin Degeratu, a căror discuţie a fost înregistrată şi despre care Traian Băsescu a susţinut că este ilegală.

Omar Hayssam (Imagine: Mediafax Foto/Bogdan Maran)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la GDS, că înregistrarea discuţiei Degeratu-Hayssam, a cărei stenogramă a apărut recent în presă, este ilegală şi a fost făcută în biroul unui procuror.

"Eu pot să vă spun numai atât: Că întâlnirea nu a avut loc în biroul meu", a declarat Ciprian Nastasiu, în prezent avocat.

Întrebat cum comentează totuşi situaţia prezentată de preşedintele României, Ciprian Nastasiu, fost adjunct la DIICOT, a arătat că nu vrea să comenteze.

"Au şi trecut patru ani de atunci. Eu nu mai sunt acolo, e un joc care mie îmi scapă de data asta... Să fiu aruncat iar în faţă nu ştiu, nu ştiu ce se întâmplă acolo", a spus Nastasiu.

Consilierul Constantin Degeratu a fost invitat, în data de 9 septembrie 2005, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată, unde a fost adus şi arestatul Omar Hayssam, cercetat pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak. Cei doi au avut o discuţie într-un birou al unui procuror, însă anchetatorul nu a participat.

Traian Băsescu a afirmat, marţi, că înregistrarea discuţiei Degeratu-Hayssam, a cărei stenogramă a apărut recent în presă, este ilegală şi a fost făcută în biroul unui procuror, subliniind că Degeratu "nu confirmă" multe dintre elementele apărute în stenogramă. "Trebuia să fie o discuţie secretă, pentru că arestatul vorbea despre siguranţă naţională şi vroia să se adreseze şefului statului. Nu avea voie nimeni să o înregistreze. S-a făcut verificarea. Nu există niciun mandat de ascultare a acestei discuţii, care a fost dinainte anunţată la Parchet", a declarat Traian Băsescu. El a mai spus că nu are informaţii certe dacă stenograma a redat discuţia integrală dintre generalul Degeratu şi Omar Hayssam.

Procurorul care l-a trimis în judecată pe Omar Hayssam a fost Ciprian Nastasiu, care l-a acuzat pe sirian de implicare în răpirea jurnaliştilor români în Irak. Procurorul Nastasiu şi-a dat demisia din magistratură, în octombrie 2008 (anterior Hayssam fusese eliberat din arest de magistraţii români, el reuşind să fugă în Siria, unde se află arestat-n.r.).

Instanţa nu a emis niciun fel de autorizaţie privind interceptarea ambientală sau de altă natură a consilierului prezidenţial Constantin Degeratu în cauza Omar Hayssam, au informat, pentru MEDIAFAX, surse din Curtea de Apel Bucureşti, instanţa competentă a emite autorizaţii în acest caz.

De altfel, nici avocaţii lui Omar Hayssam nu cunosc să existe vreo interceptare la dosarele în care este judecat sirianul vizându-l pe consilierului de stat la Departamentul Securităţii Naţionale, Constantin Degeratu.

Dacă a fost realizată înregistrarea, potrivit procedurilor, ar fi trebuit să fie făcută fie cu acordul celor doi, fie cu mandat de la judecător, singurul abilitat de lege a emite o astfel de autorizare.

Surse oficiale susţin că judecătorii nu au emis o astfel de autorizare, iar la dosarele din instanţă nu sunt ataşate transcrieri ale unor eventuale interceptări provizorii. Mai mult, DIICOT nu are o astfel de interceptare/transcriere.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
NASTASIU HAYSSAM ,
HAYSSAM BĂSESCU ,
HAYSSAM degeratu
COMENTARII
  • dexter 29 oct 2009

    in loc sa transforme romania in camp de batalie intre categorii sociale, sa-i transforme pe romani in propri lor dusmani ca sa nu vedem ce face sau ce n-a facut, ne arunca teme pe piata.
    desecretizati dosarul sa aflam daca este un terorist sau mai este unu liber!

  • Vasi 28 oct 2009

    Multe ciudatenii si necunoscute legate de povestea "haissam", de implicarea DIRECTA a presedintelui in eliberarea si scoaterea din tara a acestuia si, ulterior, a familiei sale! In nici o tara civilizata un sef de stat n-ar putea ramane in functie cu cateva cuvinte in raspar si cu tacere "strategica"! Nu pot decat sa sper ca va veni si ziua in care institutiile statului isi vor face datoria si vor clarifica toate aspectele discutabile din activitatea presedintelui si al clicii sale.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa