FOTO | Accident cumplit la o nuntă: Mai mulţi răniţi, dintre care 9 grav, după ce balustrada unei pensiuni din staţiunea Durău s-a prăbuşit

Cel puţin 14 persoane care participau la o nuntă au fost rănite, duminică seara, după ce balustrada unei pensiuni din staţiunea turistică Durău s-a rupt, iar acestea au căzut în gol de pe terasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

11356 afișări
Imaginea articolului FOTO | Accident cumplit la o nuntă: Mai mulţi răniţi, dintre care 9 grav, după ce balustrada unei pensiuni din staţiunea Durău s-a prăbuşit

Accident la nuntă. 14 răniţi după ce balustrada unei pensiuni din staţiunea Durău s-a prăbuşit

Reprezentanţii ISU Neamţ au precizat, duminică seara, că un accident a avut loc la o nuntă ce se desfăşura la o pensiune din staţiunea Durău.

"Din informaţiile primite, mai multe persoane ce se aflau la o nuntă ar fi avut de suferit în urma ruperii balustradei de pe terasa pensiunii din localitatea Durău. Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat planul roşu de Intervenţie. La faţa locului au fost trimise de urgenţă două ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport personal şi şapte maşini ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean", a declarat Ciprian Mitrea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Conform acestuia, un elicopter SMURD a fost prealertat pentru sprijin.

"Sunt nouă persoane rănite mai grav, iar altele cinci mai puţin grav. Acum se intervine şi încercăm să ducem toat persoanele rănite la spital", a precizat, la rândul său, Mihai Mitrea, din cadrul ISU Neamţ.

Toate victimele vor fi transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe Topliţa, de unde vor fi preluate de echipaje medicale ale ISU Mureş şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Mureş.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici