- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FOTO Colonelul Lucian Gavrilă este noul comandant al Jandarmeriei Europene (EUROGENDFOR)
Colonelul Lucian Gavrilă, şeful Serviciului Operaţii din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române este noul comandant al Jandarmeriei Europene (EUROGENDFOR -EGF), conform unui anunţ de pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române.
FOTO Locotenent-colonelul Lucian Gavrilă este noul comandant al Jandarmeriei Europene (EUROGENDFOR)
Învestirea în funcţie a avut loc într-o ceremonie desfăşurată la sediul Jandarmeriei Europene de la Vicenza (Italia).
Colonelul Gavrilă, care a fost desemnat pentru funcţie în urma promovării unui concurs, va avea un mandat de doi ani la conducerea Jandarmeriei Europene (EUROGENDFOR).
Gavrilă (50 de ani) a fost adjunct al Şefului Statului Major al EUROGENDFOR (2011-2013, funcţie ocupată prin concurs), comandant al Contingentului de Jandarmi Români din Afganistan (misiune NATO) şi consilier al şefului Statului Major al Ministerului de Interne din Afganistan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
-
Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone
-
Zeci de mii de ucraineni, aflaţi în afara ţării, nu vor putea obţine paşapoarte noi
-
Ucraina foloseşte pentru prima oară rachete americane cu rază de acţiune mai mare contra Rusiei
Noul comandant al Jandarmeriei Europene este absolvent al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti, are specializări în Drept în cadrul Universităţii Bucureşti şi în domeniul consilierii politice şi la Academia Folke Bernadotte (Suedia) şi a urmat şi cursurile Şcolii Militare din Paris, în specialitatea Comandă şi Stat Major.
EUROGENDFOR (EGF) este o structura operativă a Uniunii Europene, formată din unităţi de poliţie cu statut militar şi atribuţii în domeniul poliţienesc, puse la dispoziţie de către statele fondatoare în mod voluntar, pentru a întări capacităţile gestionării crizelor internaţionale.
În prezent, EUROGENDFOR are şapte state membre: Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, România şi Polonia, un stat partener, Lituania şi un membru observator, Turcia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO