FOTO Intervenţie de urgenţă în Sibiu, după ce un autobuz plin cu pasageri a luat foc în mers

  • Un autobuz în care se aflau cel puţin 30 de pasageri a luat foc în mers.
  • Incidentul s-a produs miercuri, pe DN14, la intrarea în localitatea Şura Mare din judeţul Sibiu.
  • Autobuzul a ars aproape în întregime, dar călătorii au reuşit să iasă în siguranţă şi nu s-au înregistrat victime.
1945 afișări
Imaginea articolului FOTO Intervenţie de urgenţă în Sibiu, după ce un autobuz plin cu pasageri a luat foc în mers

Potrivit ISU Sibiu, la ora 5.40 pompierii militari au fost solicitaţi să intervină de urgenţă la întrarea în localitatea Şura Mare pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autocar. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

Primele informaţii arată că aproximativ 30 persoane se aflau în autocar pentru a fi transportate la serviciu. Acestea s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de pompieri şi ulterior au fost preluate de un alt autocar.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, însă autocarul a ars în proporţie de 80%. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric la compartimentul motor.

În zona în care s-a produs incidentul se circulă cu greutate pe un singur fir, anunţă Poliţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici