Frank Rose, la Cotroceni: Amplasarea scutului la Deveselu, una dintre deciziile bune ale SUA

Preşedintele Băsescu l-a primit, miercuri, pe Frank Rose, adjunct al asistentului pentru politica spaţială şi de apărare al secretarului de stat SUA, oficialul american declarând că amplasarea scutului antirachetă în România a reprezentat una dintre deciziile bune ale SUA, conform Preşedinţiei.

131 afișări
Imaginea articolului Frank Rose, la Cotroceni: Amplasarea scutului la Deveselu, una dintre deciziile bune ale SUA

Frank Rose (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu reprezentantul SUA a avut loc la Palatul Cotroceni, fără prezenţa mass-media.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, adjunctul asistentului pentru politica spaţială şi de apărare al secretarului de stat SUA, Frank Rose, i-a mulţumit preşedintelui Băsescu, în numele Guvernului american, pentru sprijinul constant pe care l-a oferit participării României la proiectul sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice şi a apreciat că decizia de amplasare a elementelor de scut antirachetă în România a reprezentat una dintre deciziile bune ale Statelor Unite ale Americii (SUA).

TITLURILE ZILEI

De asemenea, oficialul american a afirmat că proiectul se desfăşoară conform graficului, că se bucură de sprijinul atât al Casei Albe, cât şi al Congresului SUA şi că are asigurată finanţarea necesară.

Frank Rose a mai afirmat că investiţia făcută de SUA în acest proiect, inclusiv în baza de la Deveselu, reprezintă o contribuţie atât la securitatea naţională a României, cât şi la cea a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

În cadrul întâlnirii, preşedinte Traian Băsescu a vorbit despre importanţa consultărilor cu reprezentanţii de vârf ai Statelor Unite ale Americii, în special în acest context regional complicat, marcat de evenimentele din Ucraina, şi a precizat că România nu va ezita să-şi asume responsabilităţile europene şi euroatlantice care îi revin în garantarea propriei sale securităţi şi a aliaţilor săi, dar şi impunerea sancţiunilor necesare împotriva Federaţiei Ruse, se mai arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, preşedintele Băsescu şi-a manifestat preocuparea pentru deteriorarea situaţiei internaţionale din zona Mării Negre şi eventualele consecinţe pentru România şi NATO, trecând în revistă noile probleme de securitate generate de anexarea ilegală a Crimeei de către Federaţia Rusă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici