Fundaţia Prinţului Charles inventariază soiurile de pomi fructiferi din Sibiu, Mureş şi Braşov

Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET), patronată de Prinţul Charles, inventariază soiurile tradiţionale de pomi fructiferi din judeţele Sibiu, Mureş şi Braşov şi va preleva mostre de fructe care vor fi evaluate de specialişti români şi elveţieni.

331 afișări
Imaginea articolului Fundaţia Prinţului Charles inventariază soiurile de pomi fructiferi din Sibiu, Mureş şi Braşov

Prinţul Charles (Imagine: Andrei Pungovschi/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii MET, fundaţia va inventaria, până la finalul lunii noiembrie, soiurile tradiţionale de pomi fructiferi din judeţele Sibiu, Mureş şi Braşov.

"Scopul îl constituie realizarea unui inventar cu descrierea fiecărui soi autohton şi prelevarea de altoi pentru conservarea soiurilor in situ. În acest scop, vor fi utilizate un chestionar şi o listă de inventariere cuprinzând atât informaţii referitoare la localizarea soiului, cât şi elemente specifice de descriere a pomilor (aspectul coroanei, mod de cultivare, alternanţa recoltei etc) şi a fructelor (culoare, gust, consistenţă, utilizare etc)", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, chestionarele sunt bazate pe instrumentele folosite cu succes în cadrul unor proiecte similare desfăşurate în Elveţia, în anii anteriori.

Chestionarul şi lista de inventariere vor fi completate de către 60 de cultivatori, în cadrul unor interviuri desfăşurate local de către echipa MET.

Reprezentanţii MET mai anunţă că, în cadrul interviurilor, vor fi prelevate, cu acordul proprietarilor, mostre de fructe care vor fi evaluate de către experţi români şi elveţieni în cadrul unui eveniment organizat în luna noiembrie.

"Soiurile confirmate a fi autohtone vor fi incluse şi descrise în amănunt într-un «Inventar al soiurilor autohtone de fructe din Transilvania», care va fi corelat cu «Registrul de sinonime al soiurilor de pomi fructiferi la nivel european». De asemenea, din soiurile autohtone confirmate se vor colecta altoi şi puieţi pentru constituirea unei pepiniere şi a unei livezi demonstrative la Mălâncrav", se mai arată în document.

Potrivit acestuia, inventarierea soiurilor de pomi fructiferi face parte dintr-un proiect desfăşurat de MET în parteneriat cu fundaţia elveţiană Save, în judeţul Sibiu, la Mălâncrav, începând din 1 iunie.

Proiectul "Agricultura durabilă în zone defavorizate ale României: Conservarea şi valorificarea soiurilor de fructe" este cofinanţat printr-un grant din partea Elveţiei, în valoare de 220.318,48 franci elveţieni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici