Gabriel Berca a fost condamnat la doi ani de închisoare, iar Mihai Banu, la trei ani, pentru trafic de influenţă

Fostul consilier prezidenţial Gabriel Berca a fost condamnat, joi, la doi ani de închisoare cu executare, iar fostul deputat Mihai Banu a primit o pedeapsă de trei ani, în dosarul în care au fost judecaţi pentru trafic de influenţă.

2898 afișări
Imaginea articolului Gabriel Berca a fost condamnat la doi ani de închisoare, iar Mihai Banu, la trei ani, pentru trafic de influenţă

ICCJ: Gabriel Berca, condamnat la doi ani, iar Mihai Banu, la trei ani, pentru trafic de influenţă

În primă instanţă, Curtea de Apel Bacău i-a condamnat pe fostul senator şi ministru de Interne Gabriel Berca şi pe Mihai Banu, fost deputat PDL, la trei ani, respectiv la trei ani şi şase luni de închisoare, cu executare.

Prin decizia de joi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis micşorarea pedepselor în cazul celor doi.

„Condamnă pe inculpatul Banu Mihai la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. (...) Condamnă pe inculpatul Berca Gabriel la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, a decis instanţa supremă.

Decizia este definitivă, motiv pentru care cei doi vor fi încarceraţi.

Potrivit anchetatorilor, Gabriel Berca, la data faptelor senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a Partidului Democrat Liberal, ar fi primit 185.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Rusu, care avea un contract cu Primăria comunei Ardeoani, judeţul Bacău, iar instituţia trebuia să achite lucrările de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri.

Faptele ar fi fost comise în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, iar fostul senator Gabriel Berca, prin intermediul fostului deputat Mihai Banu, ar fi pretins şi primit banii atât pentru sine, cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la omul de afaceri, pentru a-şi folosi influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către Primăria Ardeoani, susţin anchetatorii.

"Suma de bani respectivă era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri, în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale", au scris procurorii în rechizitoriu.

Mihai Banu este acuzat că a pretins şi a primit, în mai multe tranşe, de la acelaşi om de afaceri, 220.000 de euro, pentru el şi pentru Berca. În schimbul banilor, Banu a promis că va interveni la membri ai Guvernului în vederea alocării unor sume de bani către primăria din judeţul Bacău.

"Din cei 220.000 de euro, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, beneficiind de complicitatea fiului său, Banu Lucian, suma de 150.000 lei a fost remisă de către omul de afaceri, sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de Banu Mihai. Astfel, la data de 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător şi firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafaţă de 10.000 mp., situat în extravilanul unei comune, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei", au arătat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Potrivit anchetatorilor, suma de bani cerută a fost virată de firma omului de afaceri în trei tranşe, în perioada 12 august 2010 - 22 iulie 2011, în conturile indicate de Mihai şi Lucian Banu.

Procurorii au instituit sechestru asigurător pe bunuri imobile ale lui Gabriel Berca şi Mihai Banu.

Gabriel Berca a fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu şi ministru al Internelor în Guvernul Ungureanu. El a fost şi secretar general al Guvernului, în perioada în care Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu. Berca a fost prefectul judeţului Bacău, în perioada 2005-2008, senator de Bacău în legislatura 2008-2012 şi ministru al Administraţiei şi Internelor în anul 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici