Gabriel Oprea: Am fost şi la T14 şi la K2, am jucat tenis cu Maior; l-am văzut jucând şi pe Dragnea

Gabriel Oprea a declarat, joi, că a participat la petreceri alături de George Maior şi de alţi membri SRI, SIE şi SPP la vila K2, fostul vicepremier precizând că a jucat şi tenis la vila T14, acolo unde venea şi Liviu Dragnea.

3375 afișări
Imaginea articolului Gabriel Oprea: Am fost şi la T14 şi la K2, am jucat tenis cu Maior; l-am văzut jucând şi pe Dragnea

Gabriel Oprea: Am fost şi la T14 şi la K2, am jucat tenis cu Maior; l-am văzut jucând şi pe Dragnea

"Ne întâlneam la K2. K2 este sala de protocol a Serviciului Român de Informaţii, un complex de protocol. Aşa este denumirea, K2. Iar T14 este club, am înţeles că l-au renovat. Erau acolo două terenuri de tenis şi o sală de mese. Asta era T14. Am jucat tenis acolo. Era ziua lui Maior, mergeam, pe cine invita acolo,de la ministerul Apărării, de la colegii lui, de la SRI, SIE, SPP, oamenii din sistem. Se mânca, se bea şi spuneam <<la mulţi ani>>, ce face oricine. O petrecere de oameni în diferite funcţii. Astea se fac în toate instituţiile, şi la ministerul turismului şi la Romsilva, oriunde. (...)Eu, unul, Gabriel Oprea, nu am auzit la mese de arestări sau de alte lucruri ilegale. Poate la alte mese. La mesele la care eu am participat nu am auzit", a spus Gabriel Oprea într-un interviu acordat ştiripesurse.ro.

Gabriel Oprea a mai spus a participat şi la partide de tenis alături de Goerge Maior şi Vasile Dâncu.

"Am fost şi la T14 şi la K2, am jucat şi tenis. Am mai jucat cu Maior, am mai jucat cu Dâncu, de exemplu. L-am văzut jucând pe domnul Dragnea, dar aş vrea să comenteze domnul Dragnea. Eu cu Liviu am fost colegi, am fost amici, ca să zic aşa, când mi-a cerut ajutorul, şi am spus-o şi public o dată, i l-am acordat", a mai spus Gabriel Oprea.

Fostul vicepremier a vorbit şi despre relaţia cu Liviu Dragnea şi a povestit cum l-a ajutat în 2015 pe Liviu Dragnea să ajungă preşedintele PSD.

"În 2015, în competiţia lor internă, m-a sunat domnul Dragnea şi a venit aici, la mine acasă. El mi-a spus că vrea să fie public sprijinul meu şi mi-a zis să bem o bere în faţa jurnaliştilor. Eram lider al UNPR, vicepremier, am şi eu foarte mulţi prieteni în PSD, cum ar fi Oprişan, dar şi alţii şi fiecare dintre prietenii mei dacă vorbeau cu alţi prieteni, asta era. Repet, Liviu Dragnea este un politician foarte abil", a mai dezvăluit Gabriel Oprea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici