Gabriela Firea i-a chemat luni la discuţii pe şefii SRI, SIE, ISU, Poliţiei şi Ambulanţei pentru a stabili condiţiile organizării mitingului din 10 august

Primarul general Gabriela Firea i-a invitat, luni, la o şedinţă pe reprezentanţii SRI, SIE, ai Prefecturii, ai Poliţiei Capitalei şi ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a stabili condiţiile organizării mitingului din 10 august.

4402 afişări

Imaginea articolului Gabriela Firea i-a chemat luni la discuţii pe şefii SRI, SIE, ISU, Poliţiei şi Ambulanţei pentru a stabili condiţiile organizării mitingului din 10 august

Gabriela Firea i-a chemat luni la discuţii pe şefii SRI, SIE, ISU, Poliţiei şi Ambulanţei pentru a stabili condiţiile organizării mitingului din 10 august

La această şedinţă au fost invitaţi să participe şefii Jandarmeriei, SRI, SIE, Prefectura Capitalei, Poliţia Rutieră, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţia Locală, RATB, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, ISU, precum şi reprezentanţi ai Direcţiilor din Primăria Capitalei cu atribuţii în acest domeniu.

Se vor avea în vedere aspecte precum accesul la spitalele din zonă, afluirea şi defluirea participanţilor, circulaţia autospecialelor de intervenţie medicală, pompieri, ISU etc.

“Am fost şi voi rămâne un adept al libertăţii de exprimare. Am fost şi voi fi un om care respectă legea. Este simplu să nu ai nicio responsabilitate legală şi să acuzi ori să jigneşti, de pe margine, cum se întâmplă în aceste zile. Este regretabil că o manifestaţie a diasporei este politizată de USR şi PNL, partide care vor să confişte acţiunea românilor din afară graniţelor. Şi eu am membri din familie şi prieteni care muncesc sau învaţă în afara ţării şi aş fi ultima persoană care să facă un gest negativ la adresa diasporei. Mai presus de orice, însă, trebuie să respectăm toţi legile şi regulile. Cu siguranţă, în întâlnirile de săptămâna viitoare, se vor găsi soluţii legale şi eficiente şi pentru acest eveniment, cu garantarea siguranţei tuturor cetăţenilor. Dacă se doreşte organizarea unui eveniment cu 10.000 de persoane, 100.000 de persoane sau 1.000.000 de persoane, teoretic, totul este posibil dacă organizatorul îşi asumă responsabilităţile ce decurg din lege şi toate instituţiile statului conlucrează pentru a garanta siguranţă cetăţenilor”, a transmis Gabriela Firea.

Reprezentanţii Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice, organizată la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti, l-au invitat la discuţii pe organizatorul manifestatiei din dată de 10 august, pentru a stabili de comun acord cu toate instituţiile implicate, detaliile tehnice ale evenimentului pe care doreşte să îl organizeze. Reprezentantul organizatorului a afirmat că, având în vedere că se află în afara ţării, în cursul zilei de luni va comunica reprezentanţilor PMB ziua în care poate ajunge la Bucureşti, la lucrările Comisiei pentru avizarea evenimentelor publice, pentru a stabili detaliile tehnice organizării mitingului.

Potrivit Legii 60/1991, astfel de manifestări se aprobă respectând următoarea procedură: orice eveniment public trebuie declarat la Primăria Capitalei; în baza declaraţiei scrise şi înregistrate, organizatorul este invitat în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice, constituite la nivelul PMB, pentru analizarea şi avizarea condiţiilor de desfăşurare a evenimentului. Urmare a discuţiilor avute cu organizatorul, în cadrul comisiei se încheie un protocol, semnat de acesta şi toate instituţiile implicate în buna desfăşurare a evenimentului. Abia în final, protocolul ajunge la Primarul
General al Municipiului Bucureşti pentru aprobare.

"În consecinţă, subliniem faptul că, în acest caz, Primarul General nu s-a pronunţat, au existat doar discuţii preliminare în cadrul Comisiei, având în vedere amploarea evenimentului în cauza. Prin urmare, toate informaţiile apărute în mediul public sunt speculaţii, mai ales că nu au fost parcurse toate etapele legale pentru avizarea unui astfel de eveniment", transmite Primăria Capitalei.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
FIREA ,
MITING ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.