Galaţi: 21 dintre persoanele reţinute în dosarul de evaziune cu prejudiciu de 5 milioane de euro, arestate

Un număr de 21 de persoane care făceau parte din reţeaua de evaziune cu alcool contrafăcut cu un prejudiciu de cinci milioane de euro au fost arestate preventiv, joi, de Tribunalul Galaţi, în timp ce în cazul altei persoane magistraţii au luat măsura arestului la domiciliu.

1454 afișări
Imaginea articolului Galaţi: 21 dintre persoanele reţinute în dosarul de evaziune cu prejudiciu de 5 milioane de euro, arestate

Galaţi: 22 de persoane reţinute în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de cinci milioane euro

Astfel, potrivit unui comunicat de presă, Tribunalul Galaţi a admis propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Galaţi al DIICOT de arestare preventivă a unui număr de 21 de persoane şi a emis pe numele acestora mandate pentru 30 zile, transmite corespondentul MEDIAFAX. Au fost arestaţi preventiv Stercu Tănase, Fuduli Tănase, Carapale Gheorghe, Ghiţă Tănase, Becheş Ştefan, Kádár Ferenc-György, Crăciun Daniel-Leonard, Gábor Vilmos-István, Joó Ervin-Geréb, Voiculeţ Marius-Gabriel, Manole Ovidiu-Adrian, Aniţa Dumitru, Puiu Răzvan-Vasile, Csoboth István-Csongor, Dobriţa Mihai-Cătălin, Alexandru Marius-Cristian, Călbază Marcel Traian, Moldovan Marius, Păcurar Ioan Vasile, Ciutan Cristina Carla şi Waldhütter Mircea.

TITLURILE ZILEI

Aceeaşi sursă a precizat că în cazul inculpatei Călbază Irina Gabriela Tribunalul Galaţi a luat măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile.

Decizia de joi a instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare şi de la comunicare.

În dosarul de evaziune cu un prejudiciu de cinci milioane de euro sunt vizate şi firme care au contrafăcut alcool etilic, prin filtrarea de alcool sanitar, loţiuni cosmetice şi soluţii pentru parbrize, apoi l-au vândut în magazine.

În acest dosar, procurorii DIICOT Galaţi au audiat zeci de persoane, iar 22 dintre acestea au fost reţinute.

În acest dosar, 110 percheziţii au avut loc marţi în Capitală şi în judeţele Brăila, Constanţa, Tulcea, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş şi Maramureş, la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, pentru destructurarea unor grupuri infracţionale organizate specializate în evaziune fiscală, producere şi deţinere de bunuri accizabile în afara unor antrepozite fiscale şi spălare de bani.

Conform procurorilor DIICOT, prin activitatea ilegală grupările infracţionale vizate au pus în pericol sănătatea populaţiei.

Anchetatorii au stabilit că mai multe persoane din Brăila au constituit un grup infracţional organizat ”în vederea determinării şi înlesnirii comiterii de către alte nuclee organizate a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de deţinere şi producere, în afara unor antrepozite fiscale, a unor bunuri supuse accizării”.

”Astfel, aceştia au înlesnit comiterea unor activităţi economice evazioniste de mare amploare în domeniul comercializării nefiscalizate a alcoolului etilic şi a produselor derivate, începând cu denaturarea ilicită (parţială cu încălcarea normelor legale în materie) a alcoolului etilic, urmată de livrarea disimulată a acestuia sub apartenenţa unor diverse produse (alcool sanitar, loţiuni cosmetice, soluţie spălare parbriz) prin intermediul unor lanţuri de magazine de tip hipermarket către diverşi producători de băuturi contrafăcute, în baza unor înţelegeri prealabile cu aceştia”, precizau procurorii DIICOT.

După achiziţionarea en-gross, aceste produse au fost filtrate şi comercializate clandestin ca alcool etilic, sub formă de băuturi alcoolice, bugetul de stat fiind prejudiciat în urma sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale cu titlul de accize.

În urma cercetărilor au fost identificate nucleele infracţionale aflate în diverse zone ale ţării care s-au aprovizionat de la grupul de firme utilizat de membrii grupului infracţional din municipiul Brăila, cu importante cantităţi de alcool medicinal, pe care ulterior l-au supus procedeelor de ”renaturare”.

 Procurorii DIICOT Galaţi au identificat astfel de nuclee infracţionale în Tulcea şi Constanţa, Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş.

De asemenea, membrii grupului infracţional din municipiul Brăila au interacţionat, pe linie infracţională, cu o altă grupare constituită în judeţul Maramureş. ”Această colaborare cu ramura infracţională din judeţul Maramureş a început în momentul în care Direcţia Generală a Vămilor a retras autorizaţia de producţie a alcoolului etilic emisă pentru societatea producătoare de alcool din municipiul Brăila”, mai spuneau procurorii DIICOT.

Astfel, alcoolul sanitar produs de SC Marex SA Brăila a fost livrat, prin intermediul SC Stejar Prodimpex SRL Bucureşti, SC Larlexmar SRL Brăila şi Vidiavi Company SA Brăila, către nucleele infracţionale, fie în mod direct, fie prin intermediul unor societăţi comerciale ”fantomă” . De asemenea, alcoolul sanitar în cantităţi mari a fost livrat prin intermediul unor retaileri, iar apoi a fost filtrat de membrii grupurilor infracţionale beneficiare, fiind obţinut astfel alcool etilic, care a fost valorificat către diferite persoane.

Cumpărătorii alcoolului etilic obţinut prin filtrarea alcoolului sanitar produs de SC Marex SA Brăila şi valorificat prin intermediul societăţilor intermediar a fost utilizat prin înglobarea în diferite băuturi alcoolice care au fost puse în vânzare către populaţie, mai notează anchetatorii.

Totodată, a fost identificat şi un mecanism de spălare a banilor care constă în preluarea şi transferul activelor societăţilor comerciale implicate în activităţile de evaziune fiscală de către un grup infracţional organizat.

Prejudiciul calculat până în prezent este de peste 5.000.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici