GALERIE FOTO Deţinutii din Penitenciarul Ploieşti "predau" lecţii de viaţă în şcoli

Şapte deţinuţi din cadrul Penitenciarului din Ploieşti au fost, joi, în faţa mai multor elevi de la Colegiul IL Caragiale pentru a le povesti de ce sunt condamnaţi şi ce trebuie să facă tinerii ca să nu ajungă după gratii. Activitatea face parte din programul “Şcoala altfel”.

2248 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO Deţinutii din Penitenciarul Ploieşti "predau" lecţii de viaţă în şcoli

GALERIE FOTO Deţinutii din Penitenciarul Ploieşti "predau" lecţii de viaţă în şcoli

“Bună ziua. Numele meu este Bogdan. Sunt condamnat pentru trafic de droguri la 3 ani şi 6 luni, sunt arestat din noiembrie 2015 şi mai am aproximativ 10 luni până la comisia de eliberare condiţionată”.

Aşa îşi începe povestea Bogdan. Tânărul spune că drogurile l-au dus pe un drum greşit. DIICOT Ploieşti este structura care l-a trimis după gratii după ce procurorii au probat că 4 kilograme de cannabis, aduse din Europa şi găsite într-un bagaj, îi aparţin. Bogdan a mai povestit că odată ce a început să consume droguri, viaţa i-a fost schimbată total.

TITLURILE ZILEI

“Mi-am schimbat anturajul. Făceam sport. Eram un exemplu în comunitate. Aveam o viaţă echilibrată, pe toate planurile şi lumea a început să-şi schimbe percepţia despre mine. Totul s-a răsturnat fără să-mi dau seama. Viaţa a luat alt sens. Nu merită. Nu se merită pentru nimic în lume să facă aşa ceva. Mai ales acum când sunt la închisoare, penru nimic în lume nu mi-aş risca nici măcar o zi de libertate. Acum văd cât de preţioasă este libertatea şi familia” le-a povestit Bogdan elevilor.

Alexandru, un alt tânăr deţinut, a fost condamnat la 5 ani şi 2 luni de închisoare după ce a luat bani de la studenţii care doreau să cumpere examene. Era şi el student la Facultatea de Politehnică din Iaşi şi spune că banii i-au furat minţile. A început totul după ce şi-a “cumpărat” el un examen pe care nu putea să-l treacă. Mai apoi a intermediat spăgile pentru profesori.

“Când m-am văzut cu banii pe mână nu am mai ascultat de părinţi. Din păcate am greşit. Nu mă mai duceam la cursuri, mergeam numai prin cluburi. Aveam bani, eu provenind dintr-o familie modestă. Nu mai ştiam de familie, nu le mai răspundeam părinţilor la telefon” povesteşte Alexandru

Lângă el, Ionuţ. De 12 ani şi 3 luni este în închisoare după ce a primit o pedeapsă de 18 ani de închisoare pentru omor calificat.

“Nu sunt mândru de ce am făcut. Mă împac foarte greu cu gândul că am luat viaţa cuiva. Aici e un calvar, un chin. Nu poţi spune că ai trăit o viaţă aici” spune Ionuţ

Deţinuţii i-au sfătuit pe şcolari să studieze codul penal pentru a afla care sunt infracţiunile şi pedepsele lor.

“A fost o experienţă unică pentru mine. Aş putea numi chiar un contact cu realitatea. Am ascultat şapte poveşti de viaţă foarte interesante care se pot transforma în lecţii. Am învăţat că, chiar şi un accident banal poate sfârşi drept o crimă şi trebuie să gândim de două ori înainte să acţionăm. Am descoperit că fiecare persoană este sensibilă în felul ei şi că regretă ce au făcut, regretă libertatea pe care au pierdut-o şi familia pe care le-au lăsat în spate” a declarat corespondentului MEDIAFAX, Teodora Musu, elevă la Colegiul IL Caragiale din Ploieşti.

 

 

Potrivit Penitenciarului Ploieşti, aproximativ 90 de elevi de la Colegiul Naţional “Jean Monet” Ploieşti şi Colegiul Naţional “Ion Luca Caragiale” Ploieşti vor trece pragul Penitenciarului Ploieşti, în cadrul proiectului “Şcoala Altfel”, iniţiat şi organizat de personalul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.

“Elevii prezenţi participă la dezbateri interactive alături de opt persoane private de libertate selecţionate în regim semideschis, aflând, astfel, care sunt rezultatele unui comportament infracţional, în plin proces de dezvoltare a personalităţii, dar şi ce presupune viaţa dincolo de gratii. Discuţiile au dublu efect: pentru deţinuţi, cel de resocializare şi de implicare prin mesajul pe care l-au transmis elevilor, iar pentru adolescenţi reprezintă un exerciţiu de sensibilizare, de cunoaştere, de conştientizare a consecinţelor propriilor acţiuni, de responsabilizare şi înţelegere a drepturilor, obligaţiilor şi libertăţilor pe care le are fiecare persoană liberă” arată reprezentanţii Penitenciarului Ploieşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici