Video GALERIE FOTO Droguri puse în conserve şi telefoane ascunse în pâine sau aduse cu drona la Penitenciarul Ploieşti

30 de telefoane mobile, interzise la deţinere, au fost confiscate de angajaţii Penitenciarului Ploieşti, anul acesta. Aparatele fie au fost găsite asupra deţinuţilor, fie ascunse în pachetele aduse de rude, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1626 afișări

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Ploieşti, periodic sunt introduse ilegal în închisoare obiecte interzise, cum ar fi telefoane mobile, stickuri, cartele telefonice sau obiecte tăioase. Cele mai multe sunt ascunse în pachetele pe care rudele le aduc deţinuţilor.

“Rudele, când sunt descoperite cu astfel de obiecte, au interzis accesul pe o perioadă de şase luni sau un an. Introducerea obiectelor interzise se disimulează în încălţăminte, asupra obiectelor personale, geantă, pantofi, haine, în alimente: salam, conservă, pâine. Am găsit pliculeţe cu droguri puse în conserve. Şi ultima metodă este cea cu drona” a declarat corespondentului MEDIAFAX, Cristina Comnea, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Ploieşti

Comnea a precizat că drona a fost depistată, în timpul nopţii, acum trei ani, şi a fost doborâtă de agenţii de pază cu o mătură.
“Drona survola deasupra curţii interioare. Era lipit un telefon mobil. Drona a fost doborâtă de colegii mei cu o mătură şi confiscată. Cel la care urma să ajungă telefonul era un bărbat condamnat pentru furt calificat şi a fost luată măsura mutării acestuia la maximă siguranţă” a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Ploieşti.

Nu există seară, spun angajaţii penitenciarului, ca din stradă să nu fie aruncate în curtea închisorii telefoane mobile, având în vedere că puşcăria este situată aproape de centrul Ploieştiului, într-o zonă de case. Cele mai multe aparate sunt însă confiscate rapid întrucât sunt montaţi senzori iar agenţii de pază se duc să verifice când aceştia se declanşează. “Periodic se fac percheziţii inopinante, atât în interiorul locului de deţinere cât şi în camerele de deţinere. Suntem ajutaţi de unitatea canină de la Penitenciarul Mărgineni, cu câini special dresaţi pentru depistarea telefoanelor mobile şi a drogurilor” a mai declarat Cristina Comnea.

Potrivit sursei citate, în 2017, au fost descoperite 30 telefoane mobile, 12 aduse de rude şi 18 asupra deţinuţilor.

Percheziţii pentru depistarea unor astfel de aparate au loc de patru ori pe săptămână. Telefoanele mobile sunt găsite, în celule, ascunse în saltea, în haine sau chiar în perete. Angajaţii penitenciarului spun că au fost cazuri în care deţinuţii au folosit telefoanele mobile pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune, cum ar fi metoda “Accidentul”.

Anul trecut, în Penitenciarul Ploieşti în urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite 168 telefoane mobile, 27 asupra deţinuţilor, 64 în camerele de deţinere şi spaţiile unde deţinuţii au acces şi 77 înainte de intrarea în posesia acestora. Deasemenea, au fost găsite 130 cartele SIM, 30 de încărcătoare, precum şi alte obiecte interzise ca: aparate de tatuat, cuţite improvizate, fierbătoare improvizate, carduri de memorie, acumulatori, hands-free-uri şi alcool.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici