Video GALERIE FOTO Locatarii unui bloc din Slatina au fost evacuaţi după ce au fost înregistrate scurgeri de gaze

29 de locatari ai unui bloc din Slatina au fost evacuaţi, miercuri dimineaţa, după ce au fost înregistrate scurgeri de gaze, informează corespondentul MEDIAFAX.

589 afișări

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Dan Ţolu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că este vorba despre scara C a blocului 11 de pe strada Tunari din Slatina, unde s-a solicitat închiderea alimentării cu gaze şi energie electrică, pompierii verificând fiecare racord în parte. În zonă au fost dislocaţi şi poliţişti, dar şi jandarmi.

„Deocamdată, au fost evacuate 29 de persoane. Concentraţia de gaze este în scădere. S-a cerut sprijin pentru închiderea alimentării cu gaze şi energie electrică. În acest moment este verificat fiecare racord în parte”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dan Ţolu.

O parte dintre persoanele evacuate, copii şi bătrâni, s-au adăpostit de ninsoare în autospeciala pompierilor, până când alimentarea cu gaze a fost întreruptă. Ulterior, acestora li s-a permis să reintre în locuinţe.

„A sunat un vecin de la parte la 112 că miroase a gaze. N-a ştiut care e numărul de la distribuitor. Ne-au spus să ieşim din case şi acum aşteptăm să vedem ce s-a întâmplat. A mai fost o astfel de situaţie, în urmă cu ceva timp. La fel, a fost o scurgere de gaze, a fost chemată o firmă să refacă racordurile, dar cred că nu s-a făcut cum trebuie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, unul dintre locatarii evacuaţi.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici