Video GALERIE FOTO, VIDEO Inaugurare la METROU: Staţii noi şi elegante, trenuri vechi de 35 de ani

Metrorex a deschis, vineri, în prezenţa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, circulaţia pe două noi staţii, respective Laminorului şi Străuleşti, trenurile care circulă pe magistrala 4 având însă o vechime de 35 de ani.

5484 afișări

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO

La staţia de metrou Laminorului, încă nedată în funcţiune, aproximativ 100 de persoane, angajaţi ai Metrorex şi jurnalişti, l-au aşteptat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru a deschide cele două noi staţii de metrou.

Toţi au fost invitaţi să coboare în staţie pentru a-l vedea pe mai-marele Transporturilor folosind primul o cartelă de metrou la poarta de acces, Ghinionul său a fost că, în agitaţie, câţiva sindicalişti au scos cartelele şi au intrat pe peron.

După o un "lung de linie" în staţia Laminorului, în care directorul Metrorex, Marin Aldea, i-a explicat detaliile tehnice ministrului Transporturilor, toţi cei prezenţi s-au urcat în tren şi au purces spre următoarea staţie - Străuleşti. Aici, directorul Metrorex i-a înmânat ministrului Cuc o plachetă, iar după câteva declaraţii oficiale, cei doi au fost luaţi la întrebări cu privire la discordanţa dintre eleganţa staţiilor şi garniturile de tren folosite pe această magistrală, vechi de peste trei decenii: "Păcat de staţiile frumoase la asemenea trenuri".

"Se va circula pe acest tronsol cu trenuri IVA, la un interval de opt minute… Noi suntem în procedură de material rulant, care a fost contestată de către o companie care a participat la licitaţie, CNSC s-a pronunţat şi a spus că putem anula licitaţia şi putem reporni o nouă licitaţie. Din păcate, aceeaşi firmă care a contestat a atacat şi decizia CNSC şi suntem blocaţi", a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

În ajutorul lui a sărit directorul METROREX, Marin Aldea.

"Binenţeles că ele funcţionează în condiţii de siguranţă. Ele au fost modernizate, au fost updatate şi la momentul acesta funcţionează pe această magistrală de metrou. Avem 15 trenuri modernizate. La momentul ăsta funcţionează 6 trenuri IVA, care au toate agrementările şi echipamentele în regulă. Sunt foarte vechi. Ele vor fi schimbate şi vor fi înlocuite o data cu implementarea proiectului linia 6 de metrou", a spus şi Aldea.

Directorul Metrorex a insistat spunând că trenurile sunt curăţate şi igienizate şi vor circula în condiţii de siguranţă.

Porţiunea deschisă vineri are o lungime de 1,89 km, valoarea investiţiei fiind de 1,115 miliarde de lei.

La staţia Străuleşti, care este capăt de linie, va intra în alcătuirea primului nod intermodal de transport urban (metrou, transport public suprateran, transport auto personal.

Reprezentanţii Metrorex au promis că până la jumătatea anului viitor vor amenaja şi o parcare pentru ca cei care nu sunt din Capitală să-şi lase maşinile, însă ministrul Transporturilor a ţinut să-I avertizeze: "În momentul în care avansează un termen este foarte important să se ţină de acel termen, astfel încât să nu mai dezamăgim niciodată cu avansarea unor termen nerealiste şi să nu putem pune în funcţiune anumite obiective de investiţii".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici