George Maior A DEMISIONAT de la conducerea SRI

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şi-a înaintat, marţi, demisia de la conducerea SRI preşedintelui României, iar Klaus Iohannis a acceptat-o, informează Administraţia Prezidenţială.

12129 afișări
Imaginea articolului George Maior A DEMISIONAT de la conducerea SRI

George Maior (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

"Directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul George Maior, şi-a înaintat demisia de la conducerea SRI Preşedintelui României, marţi, 27 ianuarie Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a acceptat demisia", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în 7 ianuarie, la Adevărul Live, întrebat dacă ia în calcul numirea unor noi şefi la SRI şi SIE, că săptămânile viitoare va analiza această chestiune şi va comunica concluzia, pentru că nu o are şi a adăugat că este ”o discuţie puţin artificială”.

TITLURILE ZILEI

”Săptămânile următoare voi analiza această chestiune şi voi comunica concluzia, pentru că nu o am”, a spus preşedintele Iohannis, întrebat dacă ia în calcul schimbarea şefilor SRI şi SIE.

Întrebat dacă directorul SRI, George Maior, ar trebui să îşi continue mandatul sau ar trebui schimbat, în condiţiile în care acesta a anunţat că îşi depune mandatul la dispoziţia noului preşedinte, Klaus Iohannis a răspuns: ”Cred că e o discuţie puţin artificială. Postul este ocupat, SRI funcţionează în parametri buni, nu văd de ce ar trebui să forţăm o astfel de discuţie. Chiar nu simt nevoia de a face din asta o temă”.

În 5 noiembrie, directorul SRI, George Maior, a afirmat că la învestirea noului preşedinte îşi va prezenta mandatul, spre evaluare, menţionând că, până la acel moment şi atât timp cât va fi în fruntea SRI, nu manifestă şi nu confirmă "interesul pentru un anume rol profesional în viitor".

"Referitor la solicitările de a comenta apariţia în spaţiul public a numelui directorului SRI, domnul George Cristian Maior, în legătură cu posibila nominalizare în funcţia de prim-ministru al Guvernului României, Serviciul Român de Informaţii face următoarele precizări: Reiterăm faptul că activitatea Serviciului Român de Informaţii are ca principiu obiectiv, respectat la toate momentele şi nivelurile, neutralitatea şi echidistanţa politică. În acest sens, subliniem hotărârea conducerii SRI de a evita implicarea în eventuale dispute cu substrat electoral, în vederea prezervării propriei misiuni, precum şi a bunei reputaţii dobândite în rândul cetăţenilor României şi al partenerilor instituţionali din ţară şi din străinătate", se arăta într-un comunicat al SRI remis, la acel moment, agenţiei MEDIAFAX.

SRI preciza că poziţia oficială a lui George Cristian Maior este "consecventă, aşa cum a fost aceasta exprimată atât public, cât şi în discuţii directe cu principalii beneficiari".

"La momentul învestirii noului preşedinte al României îmi voi prezenta, spre evaluare, mandatul de director al SRI. Este o datorie de onoare şi un obiectiv profesional legitim, după 8 ani în fruntea Serviciului Român de Informaţii. Până la acel moment şi atâta timp cât voi ocupa această funcţie, nu manifest şi nu confirm interesul pentru un anume rol profesional viitor", a declarat Maior, citat în comunicat.

George Maior a deţinut funcţia de director al SRI timp de peste opt ani, el devenind cel de-al patrulea director al Serviciului Român de Informaţii la data de 4 octombrie 2006.

Anterior desemnării sale la conducerea SRI, Maior a fost senator PSD, el fiind şi preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională din Senat.

În perioada 2000-2004 a fost secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic şi militar, aderarea României la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic.

Între anii 1992 şi 1997 a lucrat ca diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la Departamentul Tratate şi la Departamentul Afaceri Strategice. Din anul 1997 până în anul 1999 a îndeplinit funcţia de Însărcinat cu Afaceri a.i. al Ambasadei României din Dublin, Irlanda. În anul 2004 i-a fost conferit gradul diplomatic de Ambasador în Ministerul Afacerilor Externe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici