Gheorghe Dincă, trimis în judecată. Bogdan Licu a confirmat rechizitoriul dosarului Caracal

Procurorul general Bogdan Licu a confirmat rechizitoriul dosarului Caracal, constatând că întruneşte condiţiile legalităţii şi că urmărirea penală este completă, iar Gheorghe Dincă este trimis în judecată pentru 8 infracţiuni, informează Parchetul General.

2790 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Dincă, trimis în judecată. Bogdan Licu a confirmat rechizitoriul dosarului Caracal

Gheorghe Dincă, trimis în judecată

„În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei şi a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică şi Serviciului de îndrumare şi control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ,,Caracal” întruneşte condiţiile legalităţii şi temeiniciei, că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al P.Î.C.C.J., domnul Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Gheorghe Dincă pentru săvârşirea unui număr de 8 infracţiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracţiuni, omor calificat – două infracţiuni şi profanarea de cadavre sau morminte – două infracţiuni).

A fost trimis în judecată şi Ştefan Risipiţieanu pentru viol.

„De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se şi continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane şi trafic de minori”, mai transmite Parchetul General.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici