Gorj: Adolescentă de 16 ani, răpită. Fata a fost găsită, bărbatul care ar fi răpit-o a reuşit să fugă

O adolescentă de 16 ani din judeţul Gorj a fost căutată de poliţişti, duminică, după ce părinţii acesteia au anunţat dispariţia ei, primele date arătând că fata ar fi fost răpită de un bărbat de 30 de ani, care este recidivist, executând o pedeapsă cu închisoarea pentru viol. Adolescenta le-a declarat poliţiştilor că tânărul ar fi bătut-o şi ar fi obligat-o să îl urmeze în mai multe locuri unde s-au ascuns, iar sâmbătă noapte ar fi dormit în pădure.

1843 afișări
Imaginea articolului Gorj: Adolescentă de 16 ani, răpită. Fata a fost găsită, bărbatul care ar fi răpit-o a reuşit să fugă

Gorj: Adolescentă de 16 ani, căutată de poliţişti după ce ar fi fost răpită. Anchetatorii iau în calcul şi ipoteza că nu ar mai fi în viaţă

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, fata, care a fost audiată la Poliţia Rovinari, le-a declarat anchetatorilor că bărbatul a luat-o cu forţa din faţa casei sale, a bătut-o şi a obligat-o să îl urmeze, ducând-o în mai multe locuri unde s-au ascuns.

Ea a mai spus că, după ce a răpit-o, bărbatul a dus-o într-o pădure de la marginea localităţii, unde au dormit în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Adolescenta le-a mai spus anchetatorilor că nu a fost violată şi că bărbatul era speriat, în condiţiile în care aflase că satul este împânzit de poliţişti care îi caută.

Bărbatul a dus-o pe fată inclusiv la casa unui frate al său, unde duminică poliţiştii au mers să îi caute, dar nu li s-a permis accesul fără mandat de percheziţie. Ulterior, poliţiştii au obţinut mai multe mandate de percheziţie şi astfel au ajuns şi la locuinţa unui prieten al bărbatului, din satul Bâlteni, unde au găsit-o pe adolescentă.

La ora transmiterii acestei ştiri, fata este dusă la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru a fi examinată, după care va fi audiată din nou, la sediul Poliţiei Gorj, apoi va putea merge acasă cu părinţii săi.

Bărbatul care a răpit-o pe tânără şi care a reuşit să fugă într-o pădure este căutat în continuare de trupe speciale ale Poliţiei, la operaţiune participând şi câini de urmă.

Adolescenta de 16 ani, Ana Maria Vâlceanu, din satul Moi, comuna Bâlteni, a fost căutată de zeci de poliţişti, începând de sâmbătă seară, după ce părinţii acesteia au anunţat dispariţia ei.


Duminică, anchetatorii au interogat un tânăr de 18 ani, considerat complice la comiterea infracţiunii de răpire, surse judiciare menţionând că pentru acesta ar urma să fie formulată propunerea de reţinere pentru 24 de ore.

În cursul după-amiezii, anchetatorii au făcut o reconstituire în acest caz, în prezenţa tânărului de 18 ani, Marinel Negrea, care i-a dus pe anchetatori la o casă în construcţie, aflată în apropierea locuinţei fetei, el spunând că sâmbătă seară s-a ascuns în acel imobil împreună cu Cristian Gheorghe Baţai, de 30 de ani, bărbatul care ar fi răpit-o pe adolescentă.

El a spus că din acel imobil au urmărit-o pe fată, aşteptând momentul prielnic pentru a o lua cu forţa. Fata stătea de vorbă la poarta casei sale cu un alt băiat, moment în care Negrea şi Baţai au ieşit din clădirea în care aşteptaseră şi l-au ameninţat pe tânărul respectiv cu bătaia, fiecare având în mână câte un par.

"Eu am luat-o pe aici, după ce am ieşit din casă, fata a fugit, el (bărbatul care ar fi răpit-o pe fată -n.r.) a fugit şi el mi-a zis să-l opresc pe băiatul ăla", le-a spus Marinel Negrea anchetatorilor.

Întrebat de poliţişti ce avea în mână în momentul în care împreună cu Baţai s-a dus în fugă după fată şi prietenul acesteia, el a spus că avea un par.

Tânărul le-a mai spus anchetatorilor că Baţai a reuşit să fugă cu fata, susţinând însă că nu ştie unde a fost dusă adolescenta, dar lăsând să se înţeleagă că aceasta ar fi fost abuzată sexual de bărbatul de 30 de ani.

Negrea le-a mai declarat poliţiştilor că, după ce bărbatul a reuşit să dispară cu adolescenta, el s-a întors la casa în construcţie, de unde, atât cât a fost posibil, l-a sunat pe Baţai pe telefonul mobil şi l-a informat despre ce se întâmpla în locul din care dispăruse minora, ţinându-l la curent cu operaţiunile de căutare.

După ce tânărul a indicat mai multe locuri în care ar fi putut fi dusă fata, în zonă au fost aduşi şi câini de urmă, care au participat la căutări într-o pădure de la marginea satului.

Bărbatul care ar fi răpit-o pe fată este recidivist, executând o pedeapsă cu închisoarea pentru viol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici