Gorj: O stradă din satul unde s-a refugiat Regele Mihai va purta numele monarhului

O stradă din satul Dobriţa, judeţul Gorj, va putea purta numele Regelui Mihai I. Primarul comunei Runcu a anunţat, marţi, că va face propunerea în următoarea şedinţă de Consiliu Local, pentru că, în august 1944, Regele s-a refugiat într-un conac din localitate.

746 afișări
Imaginea articolului Gorj: O stradă din satul unde s-a refugiat Regele Mihai va purta numele monarhului

Gorj: O stradă din satul unde s-a refugiat Regele Mihai va purta numele monarhului

Adi Câmpeanu, primarul comunei Runcu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că o stradă din satul Dobriţa, în care Regele Mihai I s-a refugiat în anul 1944, va fi redenumită. Consilierii locali vor lua în discuţie propunerea făcută de edil, pe 29 decembrie.

”Vreau să dau numele Regelui Mihai I unei străzi din Dobriţa, acolo unde s-a adăpostit câteva săptămâni, cât a stat acolo. Va fi exact strada care duce către casa în care a stat dumnealui, se va numi Regele Mihai. Acolo este pensiune acum, Conacul Bumbaru. Noi îi spunem Uliţa Pupăzoilor, aceasta se va numi Regele Mihai I. Deja suntem în faza de inventariere a tuturor străzilor de pe raza comunei, să le dăm denumiri şi probabil că, în două săptămâni, în şedinţa ordinară din 29 decembrie, o să aprobăm şi denumirile străzilor din comună. Va fi pe ordinea de zi inclusiv cea cu Regele Mihai I”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Adi Câmpeanu.

În 23 august 1944, Regele Mihai al României a ajuns la Dobriţa, însoţit de toată suita regală. Printre martorii acestui eveniment s-a aflat şi Nicolae Săvulescu, fostul secretar al Primăriei Runcu, timp de aproximativ 30 de ani.

”Nicolae Săvulescu a murit. A fost secretarul primăriei. El chiar a stat cu Regele, s-a plimbat cu el în maşină, ştia multe, când am făcut monumentul de la Dobriţa, acum cinci ani, l-am chemat acolo pe domnul Săvulescu şi ne-a povestit de rege, de trăsuri, de maşini, deci a stat cu Regele în casă. Şi doamna profesoară Chirculescu ştia, dar a murit şi dânsa acum câteva luni”, a mai spus primarul comunei Runcu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici