Greva de avertisment de pe Otopeni a fost amânată

Greva de avertisment anunţată pentru vineri de angajaţii Globe Ground, societatea care asigură transportul pasagerilor, încărcatul bagajelor şi curăţenia avioanelor în Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, a fost amânată de Tribunalul Ilfov.

1617 afișări
Imaginea articolului Greva de avertisment de pe Otopeni a fost amânată

Greva de avertisment de pe Otopeni a fost amânată

Salariaţii SC Globe Ground România SRL, adică personalul cargo, de curăţenie avioane şi care asigură transportul pasagerilor în Aeroportul Otopeni, a anunţat că vineri vor declanşa o grevă de avertisment între orele 13.00 şi 15.00, ceea ce ar putea duce şi la întârzierea unor zboruri.

Angajaţii, membri de sindicat, au decis să protesteze din cauza programului de lucru, despre care spun că nu le mai permite să aibă viaţă socială sau de familie, dar şi din cauza nivelul de salarizare.

Ei spun că hotărârea de a declara greva a fost luată cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, având acordul scris al unui număr de 403 membri de sindicat dintr-un total de 440 membri. Pentru declanşarea grevei este necesar acordul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor de sindicat.

Sindicaliştii precizează că, pe perioada desfăşurării grevei, participanţii la grevă vor proteja bunurile unităţii, fiecare salariat aflat în grevă aflându-se la locul său de muncă.

Ei avertizează angajatorul că orice eventual act sau fapt prin care o persoană va fi constrânsă, împiedicată sau influenţată să renunţe la grevă reprezintă infracţiune şi se pedepseşte în consecinţă.

"Totodată, vă punem în vedere că aducerea altor persoane să muncească în locurile salariaţilor aflaţi în grevă, reprezintă de asemnea împiedicarea exercitării dreptului fundamental la grevă - adică infracţiune. În situaţia în care aveţi în vedere altă ofertă concretă şi punctuală (alta decât cea de până acum), aşteptăm să fim convocaţi pentru a o discuta", au mai transmis sindicaliştii.

TAROM anunţa joi că ar putea apela la alţi furnizori autorizaţi pe Aeroportul Otopeni, după ce angajaţii Globe Ground România au anunţă că vor face greva de avertisment.

În ceea ce priveşte nemulţumirile angajaţilor, reprezentantul Sindicatului Liber de Handling Aeronautic, Alexandru Cristian Cioc, a explicat că, în mod normal, programul ar trebui să fie de 12 ore de muncă intercalate cu 24 sau 48 de ore de pauză, însă acesta nu se mai respectă din cauza dimensionării defectuoase. Iniţial, compania a avut aproape 900 de angajaţi, însă în prezent mai sunt aproximativ 700, care trebuie să asigure acelaşi volum de muncă.

În plus, peste jumătate dintre angajaţi cer avans la salariu pentru că nu le ajung banii până la salariul următor, a spus reprezentantul sindicatului. El a spus că un încărcător de bagaje şi marfuri are un salariu net sub 1.200 de lei, fără a avea inclus sau asigurat transportul până la aeroport, în condiţiile în care 90 la sută dintre firmele care lucrează în aeroport asigură şi transportul salariaţilor.

Un alt aspect care îi nemulţumeşte pe protestatari este faptul că nu există o normare a muncii. Astfel, oamenilor care încarcă bagaje şi care ridică zilnic tone de kilograme, li se mai cere să facă şi alte activităţi, cum ar fi degivrarea avioanelor.

Sindicatul Liber de Handling Aeronautic este afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare, membră a Blocului Naţional Sindical.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici