Gropile din carosabil vor fi astupate începând de marţi, 24 de ore din 24

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, la întâlnirea cu reprezentanţii firmelor de asfaltare, că reparaţia gropilor de pe cele peste 100 de artere începe marţi seară, va fi făcută "24 de ore din 24", activitate constructorilor urmând să fie monitorizată de inspectorii municipali.

Gropile din carosabil vor fi astupate începând de marţi, 24 de ore din 24 (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto))

"Se va începe cu arterele unde gropile au un grad de pericol ridicat, care fac aproape imposibilă circulaţia. M-am asigurat că se va lucra 24 de ore din 24, urmând ca arterele cu primă urgenţă să fie remediate în câteva zile", a spus Sorin Oprescu.

Primarul general a dat ca exemplu de artere unde gropile fac aproape imposibilă circulaţia Bulevardul Iuliu Maniu, intersecţia de la Răzoare şi Şoseaua Antiaeriană.

Edilul şef al Capitalei le-a cerut constructorilor să folosească la reparaţia gropilor soluţia experimentată în cursul săptămânii trecute, în Piaţa Eroii Revoluţiei.

Oprescu a precizat că este vorba de "reparaţii provizorii", aceste plombări ale gropilor urmând să fie înlocuite cu reabilitarea efectivă a arterelor.

Întrebat de ce firmele nu au folosit până acum soluţia experimentată, Oprescu a spus că deşi aceasta nu reprezintă o noutate, "nu a fost folosită până în prezent din cauza costurilor foarte mari", soluţia necesară pentru acoperirea unei gropi de un metru cub costând aproximativ 3.000 de euro.

Totodată, primarul Capitalei a adăugat că va cere marţi seară operatorilor de salubrizare să cureţe apa şi zăpada rămase pe unele artere, astfel încât constructorii să poată interveni pentru reparaţia gropilor.

Potrivit lui Oprescu, inspectorii municipalităţii vor monitoriza în fiecare zi modul în care au fost efectuate reparaţiile gropilor, acestea fiind inventariate şi clasificate în funcţie de gradul de periculozitate.

La finalul întâlnirii pe care a avut-o cu reprezentanţii firmelor de asfaltare din Bucureşti, Oprescu a spus că a fost executată o parte din garanţia depusă de societatea Eurovia, banii fiind încasaţi, din cauza faptului că nu şi-a executat obligaţiile contractuale la timp în privinţa gropilor din Bucureşti.

Primarul Sorin Oprescu a discutat, marţi, cu reprezentanţii firmelor Tehnologica Radion, Eurovia, Delta, Strabag, Euroconstruct Tranding, Han Group, Sorocam şi Search Corporation.

Vezi aici pe ce artere din Capitală sunt gropi în carosabil


comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
OPRESCU ,
GROPI ,
CAPITALĂ
COMENTARII
  • Anti_Fsn 17 feb 2010

    Intrebati-i pe Basescu si pe Videanu cat au platit ptr. asfaltul prost si marea borduriada !!! Abia s-a terminat marea asfaltare a lui Vicleanu ca au si aparut gropile ? Probabil ca s-a asfaltat la de 10 ori pretul ca sa fie bani in campania electorala ...
    Cu cine asfaltezi bucurestiul domn' primar ? Tot cu Golden Blitz Euroconstruct ???

  • venczel 17 feb 2010

    de cind ti-au crescut dintii?vorbesti numai prostii?s-au ai mai avut si inainte de a-ti repara mocsii?

  • Groparu' 16 feb 2010

    "să folosească la reparaÅ£ia gropilor soluÅ£ia experimentată în cursul săptămânii trecute, în PiaÅ£a Eroii RevoluÅ£iei."

    Dle Oprescu, va rog sa veniti sa vedeti cum arata asfaltul in Piata Eroii Revolutiei. E JALNIC !!! Gropile au fost acoperite saptamana trecuta .... acum sunt de 2 ori mai mari .....

    "soluţia experimentată" .... auzi la el .... poate spalare de bani suna mai bine.....

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa