Video Grup de peste 60 de migranţi, descoperit la bordul unei nave de agrement în Marea Neagră/ Pescadorul, adus în siguranţă în port

Peste 60 de persoane au fost descoperite, în noaptea de luni spre marţi, la bordul unei ambarcaţiuni turistice, pe Marea Neagră, la o distanţă de 35 de kilometri faţă de teritoriul României, în zona localităţii Eforie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

527 afișări

Din cauza mării agitate, ambarcaţiunea în care erau migranţii a cerut ajutorul unei nave comerciale din zonă, care, la rândul ei, a solicitat intervenţia autorităţilor române.

Imediat, Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni de salvare cu două nave ale Gărzii de Coastă şi doua nave aparţinând ARSVOM, intervenţia fiind gestionată împreună cu Centrul Maritim de Coordonare Constanţa.

Ambarcaţiunea a fost escortată spre Portul Constanţa, unde migranţii vor fi debarcaţi. După evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora şi acordarea de asistenţă medicală de specialitate, dacă va fi cazul, migranţii vor fi triaţi şi se va face identificarea lor.

Poliţiştii de frontieră vor desfăşura cercetări sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Pescadorul cu migranţi depistat în Marea Neagră, adus în siguranţă în port

 Pescadorul cu migranţi depistat, în timpul nopţii de luni spre marţi, în Marea Neagră, a fost adus în siguranţă în port, în condiţii de vreme nefavorabilă, iar persoanele au fost debarcate. Este vorba de 66 de persoane din Irak, Pakistan şi Afganistan.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, pescadorul cu migranţi a fost adus în siguranţă în port, iar după evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora şi acordarea de asistenţă medicală de specialitate, s-a trecut la identificarea lor.

”În total au fost identificate 66 de persoane, care au declarat că sunt cetăţeni din Irak, Pakistan şi Afganistan, din care 24 de copii, 11 femei şi 31 de bărbaţi, care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa”, potrivit Poliţiei de Frontieră.

Ambarcaţiunea turistică a fost depistată pe Marea Neagră la o distanţă de 35 de kilometri faţă de teritoriul României, în zona localităţii Eforie. Din cauza mării agitate, ambarcaţiunea în care erau migranţii a cerut ajutorul unei nave comerciale din zonă, care, la rândul ei, a solicitat intervenţia autorităţilor române.

Imediat, Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni de salvare cu două nave ale Gărzii de Coastă şi doua nave aparţinând ARSVOM, intervenţia fiind gestionată împreună cu Centrul Maritim de Coordonare Constanţa.

Pentru gestionarea evenimentului, alături de Garda de Coastă au participat şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa, Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Constanţa, Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, dar şi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” Constanţa, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, Autoritatea Navală Română - M.R.C.C şi Consiliul Judeţean Constanţa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici