Guvernul pregăteşte o ordonanţă de delimitare clară a frontierei dintre România şi Ucraina

Guvernul va discuta, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care va delimita clar frontiera între România şi Ucraina, în zona judeţelor Satu Mare, Maramureş şi Suceava, prin care va fi tăiată o suprafaţă de 240 kilometri pădure, a anunţat, duminică, la Guvern, ministrul de Interne, Vasile Blaga.

Ministrul de Interne, Vasile Blaga (Imagine: Mediafax Foto)

"Atenţie mare la trei judeţe, Satu Mare, Maramureş şi Suceava, pentru că, miercuri, o să introducem în Guvern o ordonanţă de urgenţă care să facă posibilă delimitarea clară a frontierei între noi şi Ucraina. Va trebui să tăiem, practic, o bandă 20 de metri pe lungime de 240 kilometri pădure. Va trebui să o facem şi vom face până la sfârşitul acestui an", a spus Blaga prefecţilor, într-o videoconferinţă organizată, duminică, la Palatul Victoria.

El a amintit totodată că obiectivul strategic este îndeplinirea obiectivelor de intrare, la 27 martie 2011, în Spaţiul Schengen.

"Investim sume imense, 700 milioane euro numai în acest an - 500 milioane din facilitatea Schengen şi 200 milioane - un efort al bugetului de stat vis-a-vis de securitatea frontierei, vestitul contract cu EADS. Cele mai mari probleme pe care le avem de rezolvat sunt cu infrastructura de pe viitoarea frontieră externă, respectiv în judeţele Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Constanţa, iar pe partea cealaltă Timiş, Caraş, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleroman, Călăraşi, Ialomiţa", a spus Blaga.

El a anunţat că va verifica, împreună cu premierul, obiectivele care urmează să fie inspectate de către Comisia Europeană, precum frontiera de est de la halta Ungheni.

"Pe 4 aşteptăm raportul pe frontierele aeriene, dar aici cred că sunt sub control cele două aeroporturi, respectiv Bucureşti Otopeni şi Timişoara. Rog Ministerul Transporturilor pentru certifcare la alte aeroporturi pentru care vreţi zboruri în afara Spaţiului Schengen. Clujul, de exemplu, care are cele mai bune condiţii din ţară în acest moment, dar nu aţi cerut certificare până acum pentru el", a mai transmis Blaga prefecţilor.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
GUVERN ,
UCRAINA ,
frontiera românia ucraina ,
ordonanţă de urgenţă guvern ,
delimitare
COMENTARII
  • @dana 1 mar 2010

    Tu esti dana nastase,nu? Nevasta lui adrian ala cu cotiledoanele,nu? Ca altfel nu se explica faptul ca tu n-ai inteles nimic din articolu` de mai sus! Rusii locuiesc un pic mai incolo si nu fac asa putin pana la Bucuresti decat daca le deschide usa mosu` iliescu si pupilu` lui, bombonel. Da` pana atunci, spatiul de care vorbim va fi al Uniunii Europene. Hai du-te si ia un diazepam. Sau doua. Sau mai bine bea-le pe toate!

  • dana 28 feb 2010

    pe blaga asta il * grija de granita cu ucraina. vrea sa defriseze paduri ca si cum pina acuma nu au fost defrisate destul de multe.iar daca rusii vor sa vina la bucuresti nu le trebuie decit doua ore asa ca mai bine ar rezolva viata grea a romanului.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa