Guvernul vrea să finalizeze anul acesta centurile ocolitoare din Sibiu, Cluj, Turnu Severin şi Lugoj

Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă la Iaşi că în acest an Guvernul îşi propune să finalizeze centurile ocolitoare ale municipiilor Sibiu, Cluj, Turnu Severin şi Lugoj, câţiva kilometri din Autostrada Transilvania şi să continue lucrările la autostrada Cernavodă-Constanţa şi la centura Bucureştiului.

Guvernul vrea să finalizeze anul acesta centurile ocolitoare din Sibiu, Cluj, Turnu Severin şi Lugoj (Imagine: Alex Chitu/Mediafax Foto)

Potrivit lui Emil Boc, în acest an vor fi gata opt kilometri şi jumătate din şoseaua de centură a municipiului Iaşi, unde lucrările au început în 2008, şi că în viitorul apropiat ieşenii vor scăpa de calvarul traficului greu în oraş.

Premierul a vizitat, sâmbătă la prânz, şantierul şoselei de centură a municipiului Iaşi, interesându-se de stadiul lucrărilor.

El a discutat cu şefii reprezentanţii firmei VEGA 93 SRL Galaţi, care execută lucrările, dar şi cu muncitorii aflaţi pe şantier, după care a declarat că în acest an vor fi gata opt kilometri şi jumătate din totalul celor 14 kilometri ai arterei Sud din cadrul şoselei de centură.

"Ieşenii vor scăpa de calvarul traficului greu în viitorul apropiat. În acest an 8,5 kilometri vor fi aduşi la strat de binder, iar o parte a traficului greu din oraş va putea fi deviat pe un drum comunal, un drum judeţean şi apoi spre ieşirea din oraş. În aprilie 2011 vor fi gata toţi cei 14 kilometri din prima etapă a şoselei de centură", a declarat Boc.

El a mai spus că în acest an Guvernul îşi propune să finalizeze centurile ocolitoare ale municipiilor Sibiu, Cluj, Turnu Severin şi Lugoj, câţiva kilometri din Autostrada Transilvania şi să continue lucrările la autostrada Cernavodă-Constanţa şi la centura Bucureştiului.

Lucrările la şoseaua de centură a Iaşiului au început în luna august 2008, având ca termen de finalizare 36 de luni. Această şosea va lega drumul european E 583 de localităţile Uricani şi Miroslava, având ca punct final drumul judeţean spre Vaslui.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
BOC ,
IAŞI ,
COMENTARII
  • Dan 8 aug 2010

    CONTINUARE Da, fa-te incoa sa-ti zic ceva la ureche: Ii dam fraierului de african 5000 de euro, face el treaba, si restul de 15000 ii impartim noi doi.

  • Dan 8 aug 2010

    Un banc edificator despre cum se fac treburile in Romania:
    O licitatie in Germania pt constructia unui mic pod.
    Se prezinta o firma din Africa, una din Italia si una din Romania.
    Oferte: africanul zice - eu il construiesc pt 5000 euro (2000 mana de lucru, 3000 sculele)
    italianul - eu pt 10.000 (6000 mana de lucru, 4000 sculele)
    romanul - eu il construiesc pt 20.000
    Cum zice germanul? Pai astia pt 5000 sau 10000 si tu pt 20000?

  • Dan 8 aug 2010

    Si aici nu se pune trotuarul si dupa 2 saptamani vine un bou de la Apa Nova sau de la gaze sau mai stiu eu ce, ca sa sape gropi si sa distruga toata munca si sa faca trotuarul varza. Bineinteles ca dupa aceea ramane o carpeala (vezi exemplu clar in intersectia fost restaurant Budapesta din Bucuresti,langa Domo). Nu ii laud pe straini, dar totusi stiu sa-si faca viata frumoasa si stiu sa locuiasca in orase curate. Pacat de Romania, care e o tara superba, ca este condusa de porcii astia nemancati.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa