Harghita: 250 de curţi şi subsoluri inundate în două localităţi. Apa de pe străzi are aproape un metru

Aproximativ 250 de curţi şi subsoluri au fost inundate, sâmbătă seară, în comunele Bisericani şi Lupeni din judeţul Harghita, în urma unei ploi torenţiale, iar apa de pe străzi măsoară aproape un metru înălţime.

206 afișări
Imaginea articolului Harghita: 250 de curţi şi subsoluri inundate în două localităţi. Apa de pe străzi are aproape un metru

Harghita: 250 de curţi şi subsoluri inundate în două localităţi. Apa de pe străzi are aproape un metru (Imagine: Balasz Attila/Arhiva Mediafax Foto)

Sâmbără seară a plouat torenţial în bazinul Odorhei, timp de aproximativ o oră, iar din cauza cantităţii mari de precipitaţii pârâul Nicoul Alb, care traversează localităţile Bisericani şi Lupeni, a ieşit din matcă.

Conform şefului Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, au fost inundate aproximativ 250 de curţi, pivniţe şi subsoluri ale gospodăriilor aflate de-a lungul cursului de apă, iar pe străzi apa a ajuns până la 80 de centimetri, în unele zone având un metru înălţime.

"Nu putem spune dacă apa a intrat şi în case, este posibil, dar evaluarea se va face abia după ce apele se vor retrage”, a precizat reprezentantul ISU.

Potrivit acestuia, în cele două localităţi intervin pentru scoaterea apei din curţi şi subsoluri pompierii civili de la servciile voluntare din Lupeni şi din Corund, în spirjinul lor fiind trimise un echipaj cu un camion şi mai multe motopompe de la ISU Harghita.

În august 2005, în urma ploilor torenţiale pe pârâul Nicoul Alb s-a format o viitură de peste cinci metri înălţime, care a inundat localităţile Şimoneşti, Bisericani şi Lupeni, iar 16 persoane şi-au pierdut viaţa atunci.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici