Hramul Cuvioasei Paraschiva deschide sezonul de vânzări la obiectele bisericeşti de duzină - FOTO

Iconiţe, cruciuliţe, brăţări şi zeci de flacoane cu mir şi cutii cu tămâie. Asta au adus la vânzare anul acesta comercianţii din apropierea Catedralei mitropolitane din Iaşi. Aceştia spun că oamenii caută cel mai mult icoane ale Cuvioasei Parascheva, astfel că şi-au adaptat produsele pentru hram.

187 afișări
Imaginea articolului Hramul Cuvioasei Paraschiva deschide sezonul de vânzări la obiectele bisericeşti de duzină - FOTO

Hramul Cuvioasei Paraschiva deschide sezonul de vânzări la obiectele bisericeşti de duzină

Hramul Cuvioasei Parascheva aduce la Iaşi nu doar pelerini din toate colţurile ţării, ci şi comercianţi de obiecte de biserică. De la icoane de mari dimensiuni până la cele care încap într-un portofel, la brăţări sau sticle goale pentru agiasmă, toate se găsesc pe tarabele de lângă Mitropolie.

După ce trec pe la raclă şi după zeci de ore de aşteptare, pelerinii se opresc la tarabele comercianţilor şi cei mai mulţi caută icoane cu chipul Ocrotitoarei Moldovei, brăţări sau magneţi de frigider.

La vânzare sunt şi acatistele Cuvioasei Parascheva şi cel al Sfântului Spiridon ale cărui moaşte au fost aduse special la Iaşi pentru acest pelerinaj, pernuţe cusute cu chipul Sfintei, sticluţe cu mir, zeci de feluri de tămâie sau brelocuri. Preţurile variază între un leu şi pot ajunge şi până la 100 de lei.

„Merge ok vânzarea. Am adus tămâie, fitile, cărbune, brăţări, icoane. Lumea caută icoane cu Sfânta Parascheva, candele, brăţărele. E primul an când venim aici", a declarat Ştefania, una dintre vânzătoare.

Iar cei care vor să fie siguri că nu se ofilesc florile pe care le-au trecut pe la raclă, pot cumpăra şi buchete de flori de plastic.

Sunt însă şi comercianţi care nu sunt mulţumiti de vânzarea de zilele astea. Au fost nevoiţi să reducă preţurile la jumătate, pentru a putea acoperi costurile.

„Am adus icoane pe pânză, făcute la noi la mănăstire la Adămeşti, la Teleroman .Lumea nu înţelege conceptul ăsta de icoane pe pânză. Lumea caută litografiate, hârtii, cartoane. Astea sunt făcute cu o tehnică specială, în mănăstire, cu elemente de pictură manuală. Vânzarea merge slăbuţ. Lumea nu întelege că o icoană de asta e uşor de întreţinut, poate fi ştearsă cu o cârpă umedă, nu îşi pierde culorile. Deja am coborât preţurile la costurile de producţie. Nu ne mai trebuie să venim. O icoană când am ajuns era 25, acum o dau şi cu 15, am ajuns să vindem la jumătate de preţ. Nu mai venim la anul", a declarat Dorin, unul dintre comercianţi.

Comercianţii din apropierea Catedralei Mitropolitane au fost aleşi de către reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în ordinea în care au cerut aviz pentru a amplasa corturile.

Aproximativ 180.000 de persoane au trecut deja prin curtea Catedralei Mitropolitane şi s-au închinat la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva şi la racla cu moaştele sfântului Spiridon. Oamenii continuă să vină la Iaşi.

Taguri:
hram,
comerţ,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici