- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
ICCJ a decis suspendarea protestelor până la 31 octombrie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, în Adunarea Generală a magistraţilor, suspendarea protestelor până la 31 octombrie.
Instanţa supremă arată, într-un comunicat, că iniţiativa de suspendare a protestului a avut în vedere "exclusiv drepturile justiţiabililor", şi nu "o manifestare concretă din partea Executivului".
"Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrunită la 28 septembrie, a hotărât suspendarea, până la data de 31 octombrie, a protestului iniţiat la 1 septembrie. Iniţiativa de a suspenda protestul, deşi nu se datorează vreunei manifestări concrete din partea executivului, a avut în vedere exclusiv drepturile şi interesul justiţiabililor, care sunt afectate prin prelungirea acţiunii de protest", se arată într-un comunicat remis luni de ICCJ.
În documentul citat se mai precizează că "judecătorii sunt conştienţi că până la data stabilită nu pot fi rezolvate numeroasele şi gravele probleme acumulate în timp ale sistemului judecătoresc, dar vor monitoriza cu atenţie orice iniţiativă a guvernului, de natură a ameliora încrederea publicului în justiţie, statutul magistraţilor, problemele specifice sistemului judiciar şi, în special, cele ale activităţii de judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
După expirarea acestui termen, se mai arată în comunicatul instanţei supreme, adunarea generală a acestei instanţe va reevalua situaţia şi va hotărî în consecinţă.
Totuşi, luni, activitatea de judecată de la Secţia penală şi la Completul de nouă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) s-a desfăşurat normal, judecătorii soluţionând şi dosare care nu reprezentau cazuri urgente.
Astfel, la Secţia penală, magistraţii au avut de soluţionat 55 de dosare, iar la Completul de nouă judecători, lista de şedinţă a cuprins 112 dosare.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au întrunit, luni, în jurul orei 13.00, în Adunarea Generală, pentru a decide dacă opresc protestul.
De asemenea, în Adunare Generală, s-a decis ca tragerea la sorţi pentru stabilirea magistraţilor care vor intra în componenţa Biroului Electoral Central (BEC) să aibă loc, miercuri, la instanţa supremă, la ora 12.00.
Reprezentanţii magistraţilor şi cei ai politicienilor au semnat, joi, 24 septembrie, principiile Pactului pentru Justiţie, după includerea unor amendamente.
-
În plin cod galben de iarnă grea, Boagiu şi Igaş normau intervenţiile pentru deszăpezire pentru 2013
Social astăzi, 18:14
Miniştrii Anca Boagiu şi Traian Igaş au emis, în 2 februarie, în plină avertizare cod galben şi într-o perioadă în care pe cele două autostrăzi şi pe alte patru drumuri naţionale se circula greu, un ordin care prevedea măsurile de luat pentru evitarea înzăpezirii şi deszăpezirea drumurilor. citeşte tot
-
REPORTAJ: Mii de oameni, izolaţi de aproape o săptămână în case acoperite de zăpadă de şase metri - GALERIE FOTO
Social astăzi, 17:48
Mii de oameni din localitatea buzoiană Glodeanu Siliştea sunt izolaţi de aproape o săptămână din cauza zăpezii care ajunge până la şase metri. Oamenii spun că nu au mai văzut nămeţi aşa mari de ani de zile şi se plâng că nu au mâncare, energie electrică şi nu pot să îşi îngroape morţii. citeşte tot





Nu exista comentarii