ÎCCJ sesizează Curtea Constituţională cu excepţie pe abuz în serviciu în dosarul lui Gabriel Oprea

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis cererea formulată de Gabriel Oprea de sesizare a Curţii Constituţionale privind o excepţie de neconstituţionalitate privind abuzul în serviciu,în dosarul în care fostul ministru de Interne este trimis în judecată pentru abuz în serviciu.

892 afișări
Imaginea articolului ÎCCJ sesizează Curtea Constituţională cu excepţie pe abuz în serviciu în dosarul lui Gabriel Oprea

ÎCCJ sesizează Curtea Constituţională cu excepţie pe abuz în serviciu în dosarul lui Gabriel Oprea (Imagine: ANDREEA ALEXANDRU /MEDIAFAX FOTO)

"Admite cererea formulată de inculpatul Oprea Gabriel şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art.297 alin.1 Cod penal. Definitivă", se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa a fixat un nou termen în dosar pentru 23 mai.

Avocatul lui Gabriel Oprea a solicitat, la termenul de marţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la o excepţie de neconstituţionalitate privind abuzul în serviciu, motivând că prejudiciul din dosar ar fi sub pragul de incidenţă penală.

De asemenea, s-a solicitat trimiterea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a se stabili dacă mai este sau nu necesară păstrarea identităţii protejate pentru unii dintre martorii din dosar.

Totodată, apărătorii inculpaţilor au invocat faptul că la dosar există documente care privesc securitatea naţională, la care publicul exterior nu ar trebui să aibă acces.

Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.

În acelaşi dosar sunt judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.

"În ziua de 13 iulie 2015, inculpatul Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul chestorului principal Nicolae Gheorghe şi a comisarului şef Pavel Gabriel-Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor", susţin procurorii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici