Ikea recheamă în magazine un lot de lustre defecte. Riscul pe care-l reprezintă abajurul, sticla care acoperă becurile

Clienţii Ikea care au cumpărat lustra marca Calypso, după data de 1 august 2016, riscă să li se desprindă abajurul de pe lustră, adică material care acoperă becurile pentru a proteja ochii sau pentru a îndepărta fluxul luminos în direcţia dorită.

1470 afișări
Imaginea articolului Ikea recheamă în magazine un lot de lustre defecte. Riscul pe care-l reprezintă abajurul, sticla care acoperă becurile

„Ikea le recomandă clienţilor care au cumpărat lustra Calypso fabricată între datele menţionate să o returneze pentru a putea fi înlocuită cu un nou produs Calypso sau pentru a primi înapoi suma integrală. Dovada plăţii, adică bonul, nu este necesară”, spun reprezentanţii Ikea.

Magazinul Ikea din Băneasa nu mai are nici un produs din stocul afectat la vânzare şi nu a primit nicio sesizare de la clienţi în această privinţă. Retailerul suedez a rechemat lustrele defecte din toate magazinele Ikea de la nivel global.

„Chiar dacă probabilitatea unui incident este scăzută, riscul este suficient pentru ca Ikea să recheme produsele în magazin”, spune Emilie Knoester, Business Area Manager Lighting and Home smart la Ikea of Sweden.

În anul financiar 2017, IKEA România a înregistrat vânzări totale de aproape 587 mil. lei fără TVA, 3,3 milioane de vizitatori în magazine şi peste 670 de angajaţi, potrivit celor mai recente date.

Magazinul IKEA din zona comercială Băneasa este singurul pe care grupul suedez îl are în prezent în România. Toamna aceasta Ikea vrea să deschidă al doilea magazin în Bucureşti, în zona Theodor Pallady, în urma unei investiţii de 90 mil. euro, potrivit reprezentanţilor companiei. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici