Video Imagini tulburătoare: Sute de case, inundate în Prahova - FOTO, VIDEO

Sute de gospodării din cele patru sate ale comunei Poiana Câmpina din judeţul Prahova au fost inundate, în timpul nopţii de luni spre marţi, în urma unei viituri. Apa a intrat în 15 locuinţe şi mai multe drumuri au fost afectate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1788 afișări

Primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că de pe versanţi s-au scurs torenţi, în urma unor ploi torenţiale, iar cele patru sate au fost inundate, apa ajungând în sute de gospodării şi în 15 case, iar drumurile au fost acoperite de viitură.

“A plouat puternic în patru reprize. A fost toată comuna inundată. Apa a ieşit pe străzi, în gospodării, în case. Viitura a venit de pe versanţi, dar a şi plouat foarte tare. Toate satele au fost inundate, Bobolia, Pietriş, Poiana Câmpina şi Răgman”, a declarat, luni, Moldoveanu.

 

Potrivit acestuia, până acum nu s-au putut stabili pagubele. Viitura a agravat alunecările de teren şi rupturile drumurilor, şi aşa afectate de la ultimele potoape.

“De culturile din curţile oamenilor nu mai poate fi vorba. Acum s-au agravat şi problemele pe care le aveam la drumuri. Unul era asfaltat şi e acum decopertat complet. Şi mai avem drumuri cu alunecări de teren şi rupturi“, a mai spus primarul comunei Poiana Câmpina.

Aceasta este cea de-a opta viitură care a avut loc în Poiana Câmpina, de la începutul anului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici