În weekend vor fi valori termice peste cele normale pentru această perioadă

În acest sfârşit de săptămână, vremea se menţine caldă, cu temperaturi de până la 32 de grade, spun meteorologii, precizând că valorile termice vor fi “uşor peste cele normale” pentru această perioadă. Pe litoral vor fi maxime de până la 24 de grade, iar la munte sunt aşteptate ploi.

306 afișări
Imaginea articolului În weekend vor fi valori termice peste cele normale pentru această perioadă

În weekend vor fi valori termice peste cele normale pentru această perioadă

“Sâmbătă va fi vreme caldă şi temperaturi maxime de 23 de grade în Maramureş şi Estul Transilvaniei şi 32 de grade în Sudul Munteniei. Temperaturile minime vor fi destul de ridicate, între 10 şi 20 de grade. Totuşi va fi şi o instabilitate termică în Estul, Nord-Vestul ţării, dar şi în zonele montane”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Oana Păduraru, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

La munte sunt aşteptate ploi însoţite de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp.

“La munte vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, ne aşteptăm şi la cantităţi de apă ce vor depăşi 15 - 25 l/mp şi condiţii de grindină. De duminică vremea se ameliorează. Vom avea vreme însorită în aproape toate zonele ţării, mai puţin la munte unde izolat ar mai putea apărea averse slabe de ploaie. Valorile termice vor fi uşor peste cele normale pentru această perioadă, adică între 21 şi 29 de grade, cu minime între 7 şi 17 grade”, informează reprezentantul ANM.

Pe litoral vremea va fi frumoasă, iar temperaturile vor fi în jur de 23-24 grade Celsius.

“Pe litoral va fi vreme frumoasă, cer variabil. Maximele vor fi de 23-24 de grade, iar minimele de 16-17 grade. Apa mării va fi în jur de 21 de grade”, a mai adăugat Oana Păduraru.

Reprezentantul ANM informează că, în Capitală, vremea va fi frumoasă şi sunt aşteptate temperaturi maxime până la 31 de grade Celsius.

“Sâmbătă ziua va fi o vreme frumoasă şi caldă, cu 30-31 de grade. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în Capitală, vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Duminică, maxima va fi de 25-26 de grade, fără ploaie”, a mai spus meteorologul Oana Păduraru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici