Înalta Curte decide miercuri dacă sesizează Curtea de Justiţie a UE în dosarul lui Sebastian Ghiţă

Magistraţii Instanţei supreme se vor pronunţa miercuri, 6 noiembrie, pe sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în dosarul în care fostul deputat PSD, Sebastian Ghiţă, este judecat pentru că i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al oraşului Ploieşti, Iulian Bădescu.

369 afișări
Imaginea articolului Înalta Curte decide miercuri dacă sesizează Curtea de Justiţie a UE în dosarul lui Sebastian Ghiţă

Înalta Curte decide miercuri dacă sesizează Curtea de Justiţie a UE în dosarul lui Sebastian Ghiţă

Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a pus în discuţie, luni, din oficiu, după motivarea Curţii Constituţionale pe decizia privind completurile specializate, incidenţa deciziei şi sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Procurorii au cerut sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu cele patru întrebări care sunt în acord cu practica celorlalte instanţe şi cu care a mai fost sesizată CJUE şi în alte dosare.

"Considerăm ca problemele de drept sunt pertinente şi vizează dispoziţii din carta dreptului fundamental a Uniunii Europene. Decizia CCR ridică o problemă de standard juridic şi de aplicare directă a acestora în dreptul internaţional raportat la dispoziţiile Uniunii Europene. Urmare a sesizării să dispuneţi suspendarea prezentei cauze", a solicitat procurorul de şedinţă.

Apărătorii lui Iulian Bădescu au cerut respingerea sesizării CJUE. "În motivarea CCR, conduita de urmat este clar definită. Concluziile noastre sunt retrimiterea la completul specializat", a declarat avocatul fostului primar al oraşului Ploieşti.

"Concluziile noastre sunt de respingere ca inadmisibilă a acestei sesizări. Infracţiunea nu este una care nu pune în pericol interesele UE. Pe noi ca beneficiari ai unei decizii de achitare, (rejudecarea -n.r.) ne prejudiciază. Singura soluţie corectă este de admitere a apelului şi trimitere a cauzei la instanţă care a pronunţat hotărârea supusă acestor căi de atac", a spus avocatul lui Sebastian Ghiţă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anunţat că se vor pronunţa pe această sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene miercuri, 6 noiembrie.

Până la termenul de luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tot amânat dosarul în care fostul deputat PSD, Sebastian Ghiţă, este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, deoarece Curtea Constituţională nu motivase încă decizia pe completurile specializate, motivare care a survenit între timp.

Pe 3 iulie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că există un conflict între Parlament şi ÎCCJ şi a anunţat că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.

În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis in judecată pe Sebastian Ghiţă si Iulian Bădescu, cu acuzaţiile de dare şi luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. Potrivit DNA, în 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar a municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti, sponsorizat de acesta, o finanţare nerambursabilă suplimentară din bugetul local, în valoare de 1.500.000 de lei. Pentru alocarea finanţării, Iulian Bădescu ar fi pretins şi primit de la Sebastian Ghiţă, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de afacerist un imobil în Ploiesti, în valoare de 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu a suportat doar 124.000 de lei.

În primă instanţă, atât Sebastian Ghiţă, cât şi Iulian Bădescu au fost achitaţi.

Taguri:
ghiţă,
bădescu,
cjue

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici