Încă o persoană arestată în dosarul mitei de la Halmeu - eliberată. Liviu Florian rămâne în arest

Un fost angajat al unui magazin duty-free arestat în dosarul mitei de la Vama Halmeu, Romeo Niţu, a fost eliberat, luni, de Curtea de Apel Oradea, instanţa stabilind însă că omul de afaceri Liviu Florian, judecat în acelaşi dosar, va rămâne în arest.

156 afișări
Imaginea articolului Încă o persoană arestată în dosarul mitei de la Halmeu - eliberată. Liviu Florian rămâne în arest

Încă o persoană arestată în dosarul mitei de la Halmeu - eliberată. Liviu Florian rămâne în arest (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

Curtea de Apel Oradea a judecat, luni, recursurile formulate de omul de afaceri clujean Liviu Florian şi de Romeo Niţu, fost angajat al unui duty-free, trimişi în judecată în stare de arest în dosarul mitei de la Vama Halmeu, împotriva unei decizii a Tribunalului Satu Mare care a respins eliberarea lor sub control judiciar.

În urma dezbaterilor, instanţa orădeană a admis recursul lui Romeo Niţu şi a dispus eliberarea imediată a acestuia din arest, însă l-a respins pe cel al lui Liviu Florian, care va judecat în continuare în stare de arest preventiv.

"Instanţa a admis recursul formulat de inculpatul Romeo Niţu şi a dispus eliberarea acestuia sub control judiciar. Totodată, completul Curţii de Apel Oradea a respins ca neîntemeiat recursul formulat de inculpatul Liviu Florian, păstrând soluţia Tribunalului Satu Mare care a decis menţinerea stării de arest în cazul acestuia", a declarat grefierul Cornelia Precup, din cadrul Biroului de presă al Curţii de Apel Oradea.

Potrivit aceleiaşi surse, cele două decizii ale Curţii de Apel Oradea sunt definitive.

Un alt om de afaceri judecat în acest dosar, Ion Savu, a fost eliberat din arest la sfârşitul lunii iunie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Oradea.

În luna martie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a oamenilor de afaceri Liviu Florian, arestat pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, şi Ion Savu, arestat pentru complicitate la două infracţiuni de trafic de influenţă, precum şi a lui Ioan Romeo Niţu, fost angajat al unui magazin duty-free din Vama Halmeu, arestat pentru complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă, şi Florin Dănuţ Feher, pentru complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă.

A fost deferită justiţiei în acest caz şi Nicoleta Manuela Dobrescu, fostul şef al Vămii Halmeu, pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit rechizitoriului, în perioada septembrie 2009 - februarie 2010, inculpatul Liviu Florian ar fi pretins şi primit de la Nicoleta Manuela Dobrescu, inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Halmeu, suma de 130.000 de euro promiţându-i, în schimb, că îşi va exercita influenţa asupra învinuitului Radu Traian Mărginean, şef al Autorităţii Naţionale Vamale (ANV) şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pe care îl va determina s-o delege în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu.

Liviu Florian a intervenit la Radu Traian Mărginean prin intermediul învinuitului Petrescu Eugeniu.

Banii au fost primiţi în mai multe tranşe prin intermediul inculpaţilor Ion Savu şi Romeo Niţu.

De asemenea, în cursul lunii martie 2010, Liviu Florian, cu ajutorul lui Ion Savu, a pretins de la Nicoleta Manuela Dobrescu suma de 300.000 de euro promiţându-i, în schimb, că îşi va exercita influenţa asupra lui Radu Traian Mărginean în vederea determinării acestuia de a o numi definitiv în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu.

În cursul anilor 2009-2010, Nicoleta Manuela Dobrescu a obţinut suma de 130.000 de euro cu ajutorul lui Ioan Romeo Niţu şi a lui Florin Dănuţ Feher, prin colectarea acestor bani de la persoane care obţin venituri în mod ilegal (cămătari sau persoane care se ocupă cu traficul de ţigări) sau prin remiterea sumei de 21.000 de euro de către Ioan Romeo Niţu.

Prin acordarea acestui ajutor, cei doi au urmărit să obţină sprijinul Nicoletei Manuela Dobrescu pentru introducerea în ţară de ţigări în mod nelegal, după delegarea acesteia în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu. O parte din aceşti bani au fost obţinuţi de către Nicoleta Manuela Dobrescu personal, prin încheierea unor contracte de amanet (bijuterii) sau de împrumut bancar.

Întrucât nu a mai putut strânge suma de 300.000 de euro pretinsă de Liviu Florian, Nicoleta Manuela Dobrescu nu a mai fost numită în funcţia de conducere respectivă.

În 3 februarie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Liviu Florian, Ion Savu şi Ioan Romeo Niţu, iar în 4 februarie, Tribunalul Satu Mare a hotărât arestarea preventivă a celor trei inculpaţi pentru 29 de zile, măsură ce a fost prelungită ulterior.

În condiţiile în care inculpaţii Liviu Florian, Ion Savu, Ioan Romeo Niţu erau cercetaţi în stare de arest preventiv, pentru respectarea principiului celerităţii în aceste cazuri, procurorii au dispus disjungerea cauzei faţă de învinuiţii Radu Traian Mărginean şi Eugeniu Petrescu şi continuarea cercetărilor în cadrul unui alt dosar.

În vederea confiscării, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui teren aparţinând inculpatului Ion Savu.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI-Direcţia Generală Anticorupţie.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Satu Mare.

Şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Traian Mărginean, a fost demis din funcţie prin decizie a premierului Emil Boc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici