Incendiu de pădure în Munţii Rodnei, la peste 1.600 de metri altitudine. Sunt afectate 24 de hectare

Peste 50 de persoane intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pădure din proprietatea comunei bistriţene Parva, în Munţii Rodnei, la peste 1.600 de metri altitudine, flăcările afectând, până în prezent, 24 de hectare de teren cu vegetaţie forestieră şi plantaţii de puieţi.

452 afișări
Imaginea articolului Incendiu de pădure în Munţii Rodnei, la peste 1.600 de metri altitudine. Sunt afectate 24 de hectare

Incendiu de pădure în Munţii Rodnei, la peste 1.600 de metri altitudine. Sunt afectate 24 de hectare (Imagine: Florin Buliga/Arhiva Mediafax Foto)

Primarul comunei Parva, Gheorghe Stelian, a declarat marţi că focul a izbucnit în urmă cu mai multe zile, dar până marţi a fost ţinut sub control de către localnici şi de angajaţi ai Ocolului Silvic Valea Vinului.

Flăcările s-au înteţit însă, astfel că marţi au fost chemaţi în ajutor şi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

"Incendiul a izbucnit în urmă cu câteva zile la Vârful Căldăruşei, situat la 1.600 de metri altitudine, unde flăcările s-au întins pe 17 hectare, şi la Izvorul Comarnicilor, unde sunt afectate şapte hectare de teren. Este o zonă greu accesibilă, nu se poate merge cu maşini, doar pe jos. Oamenii intervin cu unelte, sapă şanţuri şi încearcă să oprească extinderea flăcărilor. Este afectată pădurea comunei noastre, din fericire, doar o plantaţie de puieţi. Nu au ajuns flăcările până la pădurea mare şi sperăm să nici nu ajungă", a spus Stelian.

Reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud au precizat că la Parva au fost trimişi 22 de ofiţeri şi subofiţeri din Bistriţa care să ajute la stingerea incendiului.

Pompierilor de la ISU li s-au alăturat aproximativ 30 de localnici şi pompieri voluntari şi silvicultori care încearcă să oprească extinderea incendiului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici