INCENDIU din Colectiv - Spital Elias: Nouă răniţi sunt la Terapie Intensivă, unul va fi transferat în Germania şi încă un pacient va pleca în Belgia

Spitalul Elias are internaţi, vineri, 12 pacienţi răniţi în incendiul din Colectiv, din care nouă la Terapie Intensivă şi trei la Chirurgie plastică, un pacient a fost externat, un altul a fost transferat într-un spital din Germania, iar de la ATI va fi transferat în Belgia un alt rănit.

891 afișări
Imaginea articolului INCENDIU din Colectiv - Spital Elias: Nouă răniţi sunt la Terapie Intensivă, unul va fi transferat în Germania şi încă un pacient va pleca în Belgia

INCENDIU din Colectiv - Spital Elias: Nouă răniţi sunt la Terapie Intensivă, unul va fi transferat în Germania şi încă unul va pleca în Belgia

"Vineri, în Spitalul Elias mai sunt internaţi 12 pacienţi: nouă se afla în secţia Terapie Intensiva, trei în secţia de Chirurgie plastică. Unul dintre bolnavii aflaţi în secţia de Chirurgie plastică a fost externat în cursul zilei de ieri şi evoluţia leziunilor sale va fi urmărită în regim ambulator. Ceilalţi trei pacienţi vor rămâne internaţi, urmând să fie supuşi intervenţiilor chirurgicale de grefare", a declarat managerul unităţii sanitare, profesor dr. Doina Dimulescu.

Managerul Spitalului Elias a mai spus că, tot joi, unul dintre pacienţii din Terapie Intensivă a fost transferat într-un spital din Germania, fiind stabil hemodinamic şi respirator şi cu grefe cutanate efectuate la membrul superior drept şi toracele posterior.

Dintre pacienţii internaţi la Spitalul Elias, patru sunt în stare gravă, traheostomizaţi şi ventilaţi mecanic (un pacient cu ARDS).

"Astăzi (vineri, n.r.), un alt pacient din ATI va fi transferat într-un spital din Belgia, în cadrul unei acţiuni complexe coordonate de Ministerul Sănătaţii", a precizat Doina Dimulescu.

Medicii de la Spitalul Elias continuă intervenţiile chirurgicale de grefare şi toaleta locală zilnică. Prognosticul se menţine rezervat pentru pacienţii din secţia de Terapie Intensivă.

"Accesul la pacienţii cu arsuri este strict limitat la personalul dedicat lor. S-au instituit măsuri severe de izolare a acestor pacienţi, pentru a scădea la minimum posibil riscul de infecţie", a adăugat managerul Spitalului Elias.

În urma incendiului care a avut loc în clubul Colectiv, în 30 octombrie, 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte aproape 200 au fost rănite.

În spitalele din Capitală sunt internate, vineri, 127 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 65 în stare critică şi gravă. Cei mai mulţi sunt internaţi la Spitalul de Arşi, Spitalul "Bagdasar-Arseni", Spitalul Universitar, Spitalul Floreasca, Spitalul Elias şi Spitalul Militar Central. Alţi răniţi în incendiu sunt internaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", Spitalul "Sfântul Ioan", Spitalul "Sfântul Pantelimon", Spitalul "Dimitrie Gerota" şi Spitalul SRI "Agrippa Ionescu".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici