Video Incendiu uriaş la o hală industrială/ Oamenii, avertizaţi din cauza fumului. 14 maşini de pompieri au fost trimise la faţa locului | VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineaţa, la o hală de depozitare a unor substanţe toxice, între care şi solvenţi pentru vopsea, din localitatea I.L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa, iar din cauza fumului dens, populaţia este avertizată prin sistemul RO-ALERT să rămână în case.

675 afișări

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis, miercuri dimineaţa, că un incendiu puternic a izbucnit la o hală de depozitare diferite substanţe, printre care şi solvenţi pentru vopsea, în localitatea I.L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa.

Arderea se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi.

Potrivit IGSU, focul s-a propagat şi la o hală învecinată în care se află depozitat polistiren, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi.

„Având în vedere amploarea evenimentului, pentru lichidarea incendiului acţionează 14 autospeciale de stingere, 12 de la ISU Dâmboviţa şi două de la ISU Prahova. Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecţia comunităţilor aflate în proximitatea zonei de manifestare, ISU Dâmboviţa va transmite un mesaj de avertizare, prin intermediul sistemului RO-ALERT”, mai arată IGSU.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici