Incendiul din zona Cetăţii Poenari, declarat lichidat

Incendiul din zona Cetăţii Poenari, judeţul Argeş, a fost declarat lichidat, în condiţiile în care vineri dimineaţă nu au mai fost observate zone care să fumege. Echipele de intervenţie vor continua să facă recunoaşteri în zonă.

86 afișări
Imaginea articolului Incendiul din zona Cetăţii Poenari, declarat lichidat

Incendiul din zona Cetăţii Poenari, declarat lichidat

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a informat, vineri, că stingerea incendiului de vegetaţie uscată şi litieră din comuna Arefu a continuat şi joi, iar seara incendiul a fost lichidat.

”Fumegaţia de pe partea de nord a versantului era întreţinută de o buturugă ce a ars permanent, într-o zonă inaccesibilă forţelor de intervenţie. Pe parcursul nopţii, dar şi în această dimineaţă, s-au realizat recunoaşteri ale zonei, atât de pe DN 7C, cu mijloace de observare de la distanţă, cât şi cu echipe terestre, pentru observarea eventualelor focare existente. Pe timpul deplasării, nu au mai fost identificate focare sau fumegaţii”, a spus sursa citată.

TITLURILE ZILEI

Intervenţia a fost îngreunată din cauze vântului şi a cantităţilor limitate de apă.

Pe toată durata operaţiunilor de stingere, circulaţia pe DN 7C a fost oprită, din motive de siguranţă.

Misiunea a angrenat peste 50 de pompieri militari, cu 12 mijloace tehnice, dar şi reprezentanţi ai IJJ, IPJ, Salvamont, SVSU, CEZ şi Drumurilor Naţionale.

În continuare, echipaje de pompieri şi voluntari vor realiza, periodic, recunoaşteri în zonă, iar o comisie mixtă va face o anchetă pentru a stabili cauza producerii incendiului.

Noul focar de incendiu fusese descoperit în apropierea Cetăţii Poenari marţi, într-o zonă inaccesibilă terestru, după ce, cu o săptămână înainte, un incendiu de vegetaţie, izbucnit de la o ţigară care a fost aruncată la întâmplare, a fost declarat lichidat după cinci zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici