Incendiul izbucnit la o mănăstire din Prahova a distrus acoperişul mai multor chilii

Incendiul izbucnit duminică seară la Mănăstirea Antonie cel Mare din localitatea prahoveană Dumbrăveşti a distrus acoperişul mai multor chilii, fără a provoca însă victime, pompierii reuşind să lichideze focul după o acţiune care a durat peste trei ore.

119 afișări
Imaginea articolului Incendiul izbucnit la o mănăstire din Prahova a distrus acoperişul mai multor chilii

Incendiul izbucnit la o mănăstire din Prahova a distrus acoperişul mai multor chilii (Imagine: Florin Buliga/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Marina Dinu, pompierii au reuşit să stingă incendiul izbucnit duminică seară, în jurul orei 22.16, la mănăstirea Antonie cel mare din satul Mălăeştii de Jos, comuna Dumbrăveşti, după o acţiune care a durat peste trei ore şi la care s-a intervenit cu nouă autospeciale.

Flăcările, care au izbucnit la acoperişul chiliilor mănăstirii, într-o clădire formată din parter, etaj şi mansardă, au cuprins o suprafaţă totală de aproximativ 600 de metri pătraţi.

Incendiul a distrus acoperişul chiliilor, camera centralei termice, mobilierul şi pereţii a opt camere situate la mansardă, dar şi centrala termică.

La momentul izbucnirii incendiului, în mănăstire se aflau şase călugări.

Conform surselor citate, în urma incendiului nu au existat victime, iar o ambulanţă SMURD s-a aflat la faţa locului pe tot parcursul intervenţiei pompierilor.

Acţiunea a lichidare a incendiului s-a încheiat la ora 01.30, iar până luni dimineaţă nu se stabilise cauza producerii acestui incendiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici