Începe o nouă sesiune a programului Rabla pentru electrocasnice. A fost anunţată data

Începând de vineri, 17 iunie, ora 10:00. Administraţia Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.

618 afișări
Imaginea articolului Începe o nouă sesiune a programului Rabla pentru electrocasnice. A fost anunţată data

Persoanele fizice au la dispoziţie şapte zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică.

“Având în vedere interesul manifestat faţă de acest program şi succesul uriaş pe care acesta l-a avut în ediţiile trecute în rândul populaţiei, am luat hotărârea de a mări bugetul alocat la 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult faţă de anul trecut. Prin acest program promovăm reducerea consumului de energie prin înlocuirea echipamentelor electrice şi electronice uzate şi mari consumatoare de energie cu altele noi, cu un consum mult mai scăzut. Toţi cei interesaţi să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să îşi creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veţi putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care aveţi deja un cont de utilizator, creat în ediţiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creaţi alt cont, ci doar să vă autentificaţi utilizând adresa de e-mail şi parola setată de dumneavoastră. În cazul în care aţi uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând paşii descrişi în aplicaţia informatică”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

După înscrierea solicitanţilor prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecţie, în aplicaţia informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici