Începerea noului an şcolar - Funeriu: Invit părinţii să se implice în viaţa şcolii. Mulţumesc profesorilor pentru ceea ce au făcut

Ministrul Educaţiei Daniel Funeriu a participat, luni, la festivitatea de deschidere a noului an şcolar în Bucureşti, în discursul său demnitarul îndemnându-i pe părinţi să fie alături de şcoală şi a mulţumit profesorilor pentru ceea ce au făcut "anul trecut, dar şi de-a lungul timpului.

1585 afișări
Imaginea articolului Începerea noului an şcolar - Funeriu: Invit părinţii să se implice în viaţa şcolii. Mulţumesc profesorilor pentru ceea ce au făcut

Daniel Funeriu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Invit pe părinţi să se implice în viaţa şcolii. Doar printr-un parteneriat real şi corect între şcoală şi părinţi putem avea un învăţământ de calitate", a spus ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, prezent la Şcoala numărul 56 "Jose Martin", din Capitală.

Ministrul a mulţumit totodată cadrelor didactice pentru tot ceea ce au făcut anul trecut, dar şi de-a lungul timpului. "Cadrele didactice sunt pregătite să lucreze cu dumneavostraă. Mulţumesc pentru ceea ce au făcut anul trecut, dar şi de-a lungul timpului, Ministerul Educaţiei vă este alături", a adăugat Funeriu.

Totodată, el a urat bun venit elevilor din clasa I în şcoala românească şi a urat succes tuturor celor care astăzi revin în clase.

La rândul său, inspectorul şcolar al Capitalei, prof. Cristian Alexandrescu, a spus: "Suntem în faţa unor schimbări majore în educaţie. Vă rog să faceţi faţă tuturor cerinţelor atât celor prevăzute de legi, cât şi celor de mentalitate atât la nivelul cadrelor didactice, cât şi la nivelul părinţilor. Implicarea tuturor este esenţială ca să ne atingem scopul".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici