Închisoare cu suspendare pentru un şofer care a provocat un accident soldat cu moartea unei eleve

Un şofer din Vaslui, care a provocat un accident soldat cu moartea unei eleve pe care o transporta la şcoală împreună cu alţi cinci colegi, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, firma de asigurări fiind obligată să plătească familiei fetei despăgubiri de 500.000 de lei

241 afișări
Imaginea articolului Închisoare cu suspendare pentru un şofer care a provocat un accident soldat cu moartea unei eleve

Închisoare cu suspendare pentru un şofer care a provocat un accident soldat cu moartea unei eleve (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Judecătoria Bârlad l-a condamnat pe Marcel Secrieru la un an de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă după ce, în urmă cu doi ani, a intrat cu maşina într-un copac, accident soldat cu moartea unuia din cei şase elevi pe care-i transporta ilegal la şcoală cu o maşină particulară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prin aceeaşi sentinţă, magistraţii bârlădeni au obligat firma de asigurări la care şoferul în vârstă de 25 de ani avea încheiată poliţa obligatorie să plătească 500.000 de lei despăgubiri morale celor trei membri ai familiei şi 4.000 de lei daune materiale.

Patru elevi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani au ajuns la spital, în dimineaţa de 21 septembrie 2012, după ce maşina care îi ducea spre şcoală a intrat în plin într-un copac, la intrarea în municipiul Bârlad, una dintre victime, o fată de 16 ani, murind ulterior la o clinică din Iaşi.

Potrivit cercetărilor desfăşurate de către anchetatori, accidentul a avut loc pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed de către şoferul maşinii în care se aflau şase elevi din Bacăni, care urmau să ajungă la o unitate de învăţământ din municipiul Bârlad. La intrarea în oraş, Marcel Secrieru a depăşit un autoturism, însă la revenirea pe banda sa de mers a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea şoselei.

În urma impactului violent, patru din cei şase adolescenţi din autoturism au fost răniţi, fiind preluaţi de mai multe ambulanţe şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă Bârlad. Eleva de 16 ani a fost transferată în stare critică la un spital din Iaşi, unde ulterior a murit.

Şoferul a plecat de la locul accidentului imediat după producerea acestuia, fiind găsit ulterior de către poliţişti.

Sentinţa Judecătoriei Bârlad nu este una definitivă, putând fi atacată cu apel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici