Incident la spitalul din Lugoj. O lampă a căzut peste o asistentă, în sala de operaţii

  • Un incident a avut loc vineri seara, la spitalul din Lugoj.
  • O lampă din sala de operaţii a căzut peste o asistentă.
  • Conducerea spitalului a deschis o anchetă internă.
676 afișări
Imaginea articolului Incident la spitalul din Lugoj. O lampă a căzut peste o asistentă, în sala de operaţii

Conform unor surse medicale, o lampă din sala de operaţii s-a desprins şi a căzut peste o asistentă, în timpul unei intervenţii chirurgicale.

Pe moment, femeia nu s-a simţit rău şi a intrat şi alte operaţii. Spre după-amiază a acuzat dureri, motiv pentru care a fost dusă la Spitalul Judeţean pentru a fi ţinută sub observaţie.

Asistenta a suferit o leziune minoră în zona cervicală.

Aceleaşi surse susţin că ar fi vorba despre o lampă de dezinfecţie montată în 2020, la care s-au făcut recent schimbări şi cel mai probabil nu a fost prinsă bine la loc.

Conducerea spitalului a deschis o anchetă internă, urmând ca luni să fie sesizat ITM.

Reprezentanţii spitalului din Lugor nu au putut fi contactaţi până la această oră.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici