INCIDENTE la BAC 2019: Cinci elevi care au intrat cu telefoanele mobile la bacalaureat, eliminaţi

Patru absolvenţi de liceu au fost eliminaţi, luni, de la proba de limba română a Bacalaureatului, după ce supraveghetorii au descoperit că au intrat cu telefoanele mobile în examen, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1317 afișări
Imaginea articolului INCIDENTE la BAC 2019: Cinci elevi care au intrat cu telefoanele mobile la bacalaureat, eliminaţi

INCIDENTE la BAC 2019: Patru elevi care au intrat cu telefoanele mobile la bacalaureat, eliminaţi

La proba de limba română a Bacalaureatului, care s-a desfăşurat, luni, patru elevi de la trei licee din oraşele Câmpeni, Abrud şi Baia de Arieş, judeţul Alba, au fost eliminaţi din examen, deoarece aveau telefoanele mobile la ei.

„Au fost eliminaţi din examen patru elevi: doi de la Liceul Tehnologic Silvic din Câmpeni, unul de la Liceul Horea, Cloşca şi Crişan Abrud şi unul de la Liceul Dr. Lazăr Chirilă din Abrud. Din primele informaţii ştim că au avut telefoanele la ei, mai multe detalii vom afla după ce primim procesele-verbale”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX inspectorul şef Marcela Dărămuş, de la IŞJ Alba.

Ea a precizat că, în judeţ, la proba de limba română au fost înscrişi 2.334 de absolvenţi dintre care 68 nu s-au prezentat la examen.

Bacalaureat 2019: Un elev din Capitală a fost eliminat pentru fraudă

 

Peste 13.000 de elevi din Capitală s-au prezentat, luni, pentru a susţine proba la Limba română din cadrul examenului de Bacalaureat, informează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Un elev a fost eliminat pentru că şi-a adus telefonul mobil în sală.


Din cei 13.287 de elevi din Capitală înscrişi pentru a susţine proba la Limba română din cadrul examenului de Bacalaureat, au fost prezenţi 13.040, informează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Un singur elev a fost eliminat pentru fraudă - şi-a adus telefonul mobil în sală.

Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, au început luni, 1 iulie, cu testul de Limba şi literatura română.

Peste 136.000 de candidaţi, 116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din promoţiile anterioare, s-au înscris pentru a susţine prima sesiune a examenului.

SUBIECTE BAC 2019 ROMĂNĂ: Bacovia sau Blaga, pentru elevii de la profil Real/ Arghezi sau Barbu la pentru elevii de la Uman

Eseu pe baza unui text al poeţilor George Bacovia sau Lucian Blaga, la profil real şi eseu pe baza unui text poetic aparţinând autorilor Tudor Arghezi sau Ion Barbu a fost unul dintre subiectele de la proba de limba română la examenul de bacalaureat. Citeşte continuarea AICI 

CALENDARUL EXAMENELOR BAC 2019

Marţi, 2 iulie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă, elevii dând examen la maghiară, germană, sârbă, croată, slovacă, turcă, ucraineană şi italiană.

Miercuri, 3 iulie, va avea loc proba obligatorie a profilului.

Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată joi, 4 iulie.

Pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 136.087 de candidaţi din toate promoţiile, 116.316 candidaţi din promoţia curentă, respectiv 19.771 de candidaţi din promoţiile anterioare.

 

REZULTATE BAC 2019

Afişarea primelor rezultate la Bacalaureat 2019, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-16:00.

Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 13 iulie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 - 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici