Inculpatul care îşi admite în instanţă vinovăţia va beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei

Inculpatul care îşi recunoaşte vinovăţia în faţa instanţei de judecată şi admite că probele administrate în faza de urmărire penală sunt corecte va beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei sau cu o pătrime a cuantumului amenzii, a declarat premierul Emil Boc.

Inculpatul care îşi admite în instanţă vinovăţia va beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Prevederea a fost inclusă în proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, denumit "legea micii reforme" în justiţie, avizat, vineri, de Guvern.

"O instituţie nouă, introdusă în proiectul de lege prin acordul colegilor, este instituţia recunoaşterii vinovăţiei, care din nou ar scurta proceselor judiciare şi va diminua posturile. Acest lucru înseamnă că dacă un inculpat îşi recunoaşte vinovăţia în faţa instanţei de judecată şi spune că probele care au fost administrate în faza de urmărire penală sunt corecte, procesul se încheie şi se reduce pedeapsa cu o treime, pentru că ţi-ai recunoscut vinovăţia, sau se diminuează cu o pătrime amenda, dacă sancţiunea este cu amendă. Din moment ce a recunoscut, este un prim pas spre îndreptare şi legiuitorul îi reduce cu o treime pedeapsa prin faptul că a recunoscut acest lucru", a spus Boc.

El a apreciat că astfel va fi asigurată o soluţionare mai rapidă a cauzelor judiciare, instanţele vor fi degrevate de foarte multe cauze, iar persoanele care îşi recunosc vinovăţia "realizează un prim pas spre îndreptare".



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
GUVERN ,
JUSTIŢIE ,
COMENTARII
  • Iulia 23 iul 2010

    Masura este gandita pentru un sistem democratic actual si nu comunist, care functioneaza pe alte valori cu totul diferite de cel de inainte de 1989 (vezi Constitutia Romaniei).
    Se are in vedere o usarare a DURATEI proceselor. Probele aduse in instanta impotriva inculpatului sunt valorificate in mod democratic, iar o neconcordanta cu probele aduse din punctul de vedere al inculpatului se poate incheia prin acceptarea sau negarea acestora.

  • MONTE CRISTO 23 iul 2010

    ESTE O MASURA DE FORTARE DISIMULATA PRECUM FACEA REGIMUL COMUNIST.ASA AU INTRAT LA PARNAIE MILIOANE DE OAMENI NEVINOVATI CARE AU FOST DUSI IN EROARE DE ANCHETAORII CRIMIUNALI AI SECURITATII CARE DOREAU SA SOLUTIONEZE CAUZELE PRIN A DA VINA PE PERSOANE NEVINOVATE .ASTFEL SE ACOPEREA INCOMPETENTA CELOR CARE AVEAU CAUZE CU AUTORI NECUNOSCUTI!!SI AZI S EPRACTICA METODA DE CATRE ORGANELE DE CERCETARE .ACESTA METODA SE VA DEZVOLTA DIN CAUZA IMIXTIUNII SI PRESIUNILOR POLITICULUI !!

  • Istoria Fotbalului 23 iul 2010

    Henry a debutat cu gol la New York

    detalii pe

    istoria fotbalului.com

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa