Indemnizaţii de sprijin în perioada stării de alertă, obţinute cu declaraţii false

  • Mai multe persoane din Prahova şi Bucureşti sunt bănuite că au beneficiat de indemnzaţie de sprijin pe baza unor declaraţii false.
  • Cercetările în acest caz continuă sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
607 afișări
Imaginea articolului Indemnizaţii de sprijin în perioada stării de alertă, obţinute cu declaraţii false

Poliţiştii din Prahova şi Bucureşti au făcut 13 percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. 11 mandate de aducere vor fi puse în executare.

Percheziţiile au avut loc la sediul unei firme şi la domiciliile unor suspecţi.

Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie-februarie 2021, persoanele bănuite ar fi încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o firmă. În baza acestor contracte, ar fi solicitat acordarea indemnizaţiei de sprijin, pentru întreruperea activităţii, ca urmare a restricţiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, suspecţii ar fi depus electronic documente prin care atestau în mod fictiv obţinerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activităţi de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată.

„Fiecare solicitant ar fi întocmit şi o declaraţie pe propria răspundere, cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obţinerea de venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe şi imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea pe durata stării de alertă”, au transmis poliţiştii.

Prejudiciul cauzat bugetului este de aproximativ 53.000 de lei.

Cercetările în acest caz continuă sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici