Infirmieră de la Spitalul Huşi, unde o fetiţă de patru ani a murit, sancţionată cu 10% din salariu

O infirmieră de la Spitalul Huşi, unde o fetiţă de patru ani diagnosticată cu laringită a murit, va fi sancţionată cu 10% din salariu, timp de două luni, întrucât i-a permis bunicului copilei să transporte trupul neînsufleţit al acesteia din salon la morgă, deşi era responsabilitatea angajatei.

770 afișări
Imaginea articolului Infirmieră de la Spitalul Huşi, unde o fetiţă de patru ani a murit, sancţionată cu 10% din salariu

O infirmieră de la Spitalul Huşi, unde o fetiţă de patru a murit, sancţionată cu 10% din salariu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Conducerea Spitalului Municipal Huşi a decis sancţionarea cu 10 la sută din salariu, timp de două luni, a unei infirmiere care nu a respectat atribuţiile de serviciu în privinţa transportului cadavrelor la morgă în cazul fetiţei de patru ani din localitatea Buneşti-Avereşti care a decedat în unitatea sanitară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cadrul sanitar este acuzat că i-a permis bunicului copilei să transporte trupul neînsufleţit al acesteia din salon la morgă după ce medicii au confirmat decesul fetiţei.

”Infirmiera nu a respectat procedura în ceea ce priveşte transportul pacienţilor decedaţi din salon la morga spitalului. Responsabilitatea îi revine, conform fişei postului, acestui cadru sanitar care, împreună cu un brancardier, autopsier sau paznicul de la poarta spitalului, după caz, trebuie să transporte cadavrele la morgă. Acum probabil a şi cedat emoţional femeia, având în vedere conjunctura acestui caz”, a declarat, vineri, managerul Spitalului Municipal Huşi, Lucia Rotaru.

Sancţiunea a fost stabilită de o comisie formată din şase reprezentanţi ai Primăriei Huşi şi ai spitalului, până în prezent nefiind luată însă nicio măsură în ceea ce priveşte actul medical, răspunderea revenind, potrivit conducerii unităţii, anchetatorilor şi forurilor profesionale. 

Familia fetiţei, din localitatea vasluiană Buneşti-Avereşti, acuză de malpraxis cadrele medicale de la Spitalul Municipal Huşi, după ce copila în vârstă de patru ani a murit în urmă cu câteva zile, la 40 de minute de la internarea în unitatea medicală.

Fetiţa a fost diagnosticată de către medicul de gardă cu "laringită acută, cu sindrom febril” şi a primit tratament cu antibiotic. Părinţii fetiţei cred însă că medicul i-a administrat antibiotic fără a i se face înainte un test în urma căruia să se stabilească dacă este alergică la respectivul medicament.

Poliţiştii de investigaţii criminale au declanşat o anchetă pentru a stabili dacă este vorba de culpă medicală, fiind ridicate toate documentele de la spitalul din Huşi referitoare la acest caz.

Părinţii fetiţei au depus plângere la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, prin care solicită explicaţii cu privire la decesul fiicei lor.

”Aşa cum prevăd normativele în astfel de cazuri, la nivelul DSP s-a constituit comisia de malpraxis care va analiza dacă a fost vorba de culpă medicală. În acest sens, au fost preluate de la Spitalul Municipal Huşi foaia de observaţie a pacientului (n.r.- fetiţa de patru ani) şi toate celelalte documente medicale, care vor fi analizate de specialişti. Aşteptăm şi concluziile medicilor legişti, iar pe 15 octombrie comisia de malpraxis se va întruni din nou pentru a analiza cazul”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.

Şi Colegiul Medicilor a deschis o anchetă în acest caz, tot în urma unei sesizări depuse de părinţii copilei.

De asemenea, conducerea spitalului face o anchetă internă în acest caz, pentru a stabili dacă din punct de vedere administrativ au fost respectate toate procedurile prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii spitaliceşti.

Conducerea Spitalului Municipal Huşi declara, vineri, că medicul Floreta Bianu, care i-a aplicat tratamentul fetiţei de patru ani, s-a învoit pentru mai multe zile, în condiţiile în care trebuie să se prezinte în faţa organelor de anchetă pentru a da explicaţii cu privire la acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici